Thursday , March 28 2024

Indemnizația de creștere a copilului, adoptata: 85% din salariu timp de 2 ani

bebe

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de cameră decizională, noile prevederi privind indemnizația de creștere a copilului.
Principalele modificări:
eliminarea plafonului maxim de 3400 lei/lună al indemnizației pentru creșterea copilului.
acordarea indemnizației pe perioada până când copilul împlinește vârsta de doi ani.
persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului vor beneficia de concediu pentru creșterea copilului timp de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap.
calculul indemnizației se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.
în situaţia în care decide să se întoarcă în câmpul muncii, părintele va primi un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 50% din indemnizaţia minimă stabilită – indemnizația minimă este de 85% din salariul minim brut pe țară garantat în plată.
nivelul indemnizației lunare se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …