Sunday , April 28 2024

Incident șocant. Șase frați din Călărași, preluați de elicoptere SMURD după ce mama le-ar fi dat antibiotic doza pentru o lună

Șase frați din localitatea Dragalina din județul Călărași, cu vârste între 3 și 16 ani, au fost preluați de echipaje SMURD, inclusiv de trei elicoptere, și duși la spital în București după ce s-au intoxicat cu un antibiotic folosit pentru tratatea tuberculozei, având un caz în familie. Primele informații arată, conform Digi 24, că mama acestora le-ar fi administrat greșit medicamentul și le-ar fi dat într-o zi doza pentru o lună.

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat că primele două elicoptere SMURD care i-au preluat pe doi dintre copii au aterizat pe stadionul Dinamo din București. „Cele șase victime, conștiente, sunt transportate la Spitalul Grigore Alexandrescu – trei cu cele 3 elicoptere SMURD și trei cu autospeciala pentru victime multiple”, a precizat DSU.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Călărași, Bianca Ghiveci, a declarat pentru HotNews.ro că este vorba despre șase din cei opt copii ai unei familii din Dragalina. Copiii au vârste cuprinse între 3 și 16 ani.

Conform sursei citate, cei șase copii s-au intoxicat cu un antibiotic, nefiind clar până acum ce s-a întâmplat exact. Un vecin al familiei acestora a sunat la 112, iar copiii au fost preluați de echipaje SMURD pentru a fi duși la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.

Reprezentantul Poliției a spus că unul dintre copii este în stare mai gravă, ceilalți fiind în stare stabilă.

Primele informații sunt că antibioticul cu care s-au intoxicat copiii este folosit pentru tratarea tuberculozei și ar fi fost administrat de către mama copiilor, scrie obiectivonline.com. Conform Digi 24, femeia le-ar fi dat copiilor într-o zi doza pentru o lună.

„Trei copii aflați într o stare mai gravă vor fi transferați la spital pe cale aeriană, iar ceilați trei copii pe cale terestră, cu autospeciala pentru victime multiple. Intervenția este în dinamică”, a precizat DSU.

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …