Wednesday , February 1 2023

Incident aerian deasupra Mării Negre: avion rusesc de luptă, apropiere periculoasă de unul american. Replica Moscovei

avion

Avionul de luptă rusesc care a interceptat o aeronavă americană de supraveghere deasupra Mării Negre s-a apropiat la circa trei metri de aceasta, a spus un oficial din Armata SUA citat, sub acoperirea anonimatului, de Reuters.
Potrivit aceleiaşi surse, incidentul a durat 19 minute.
“Sunt acolo timp de 12 ore şi sunt multe interacţiuni. Dar numai unul dintre aceste incidente a fost descris de pilot drept nesigur“, a declarat alt oficial SUA, citat de news.ro.
Autorităţile americane au discutat, miercuri, cu pilotul şi au analizat incidentul pentru a stabili dacă va figura pe agenda reuniunii anuale a oficialilor americani şi ruşi în legătură cu interceptările grave, potrivit aceleiaşi surse.
În incident au fost implicate un Suhoi Su-27 şi un avion de supraveghere al Marinei americane P-8.
Incidentul nu a fost unul singular anul acesta. În luna aprilie, două avioane de luptă ruseşti au simulat pregătirea de atac atunci când au trecut pe lângă un distrugător dotat cu rachete, în Marea Baltică.
Moscova a respins miercuri acuzaţiile că o aeronavă a sa ar fi interceptat un avion de spionaj american, deasupra Mării Negre, în mod lipsit de profesionalism şi periculos, dând asigurări că toţi piloţii săi au acţionat în concordanţă cu reglementările internaţionale şi subliniind că aparatul SUA încerca să se apropie de spaţiul aerian al rusesc, relatează Sputnik News.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării de la Moscova, Rusia a ridicat miercuri de la sol mai multe avioane de luptă Su-27, pentru a intercepta avioane americane care încercau să se apropie de spaţiul aerian rus de deasupra Mării Negre. Aeronavele SUA aveau închise transponderele, adică echipamentele care permit comunicarea între avioane.
“Pe 7 septembrie 2016, aeronava de recunoaştere P8 Poseidon a Marinei americane a făcut două tentative de a se apropia de spaţiul aerian rus, deasupra Mării Negre, în timp ce zbura cu transponderele închise. Avioane de luptă Su-27 au fost ridicate de la baza aeriană Belbek”, din Crimeea, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, generalul Igor Konaşenkov, în comunicat, conform news.ro.
“Piloţii ruşi au respectat cu stricteţe reglementările internaţionale de zbor”, a adăugat el.
Purtătorul de cuvânt a adăugat că nu a fost prima tentativă a unor avioane NATO de a se apropia de spaţiul aerian rus pentru a spiona, în timpul exerciţiilor militare Caucasus 2016 organizate până pe 11 septembrie în ţară.
 
 
 

Vezi si

B1TV, amendată de CNA cu 10.000 de lei pentru mai multe emisiuni critice la adresa ministrului de Interne, Lucian Bode

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a amendat B1 TV cu 10.000 de lei pentru 24 …