Thursday , April 25 2024

Încă un avion rusesc prăbuşit: Aparatul a căzut în Sudanul de Sud. Peste 40 de morţi şi doi supravieţuitori

avion rusesc

Un avion rusesc s-a prăbușit miercuri la puțin timp după decolare pe un aeroport din Sudanul de Sud, provocând moartea a peste 40 de persoane aflate la bord sau la sol, informează Reuters, citând un martor de la fața locului.
Aparatul s-a prăbuşit în Sudanul de Sud Avionul avea la bord un echipaj rus Aparatul s-a prăbuşit în Sudanul de Sud Avionul avea la bord un echipaj rus
Potrivit unui martor citat de Reuters stabilizatorul vertical și alte fragmente ale avionului au văzute de-a lungul malurilor râului Nilul Alb din apropiere de aeroportul din Juba. El susține că peste 40 de cadavre se află la locul prăbușirii, deși nu a putut preciza câți dintre aceștia s-ar fi aflat la bord.
Un agent de poliție de la fața locului a declarat că au existat doi supraviețuitori, printre care un copil, dar nici acesta nu a putut preciza numărul exact al persoanelor aflate la bord, potrivit Agerpres.
Un purtător de cuvânt al președinției a spus că avionul, de tip Antonov, avea la bord în jur de 20 de pasageri și membri ai echipajului, din care au supraviețuit doi. El admite că este posibil ca și alte persoane aflate la sol să-și fi pierdut viața în urma prăbușirii avionului.
Ziarul South Sudan Tribune informează pe Twitter că avionul era unul de marfă, cu un echipaj format din cinci ruși, la bord aflându-se șapte pasageri, a căror naționalitate nu este precizată.
 

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …