Friday , April 19 2024

Încă un angajat al Guvernul este infectat cu coronavirus

Un angajat al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MDPLA) a fost confirmat cu coronavirus. El se afla în concediu din 15 iulie, dar sediul instituţiei a fost dezinfectat, iar contacţii direcţi au fost plasaţi în izolare la domiciliu.

”Rezultatul testului efectuat de către angajatul respectiv a fost adus la cunoştinţa conducerii MLPDA în după-amiaza zilei de 21 iulie 2020, iar angajaţilor ministerului le-a fost transmisă o comunicare oficială în acest sens. Angajatul confirmat pozitiv se afla în concediu medical din data de 15 iulie a.c”, a transmis, miercuri, MLPDA, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a explicat că a fost sesizată Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi s-a dispus izolarea la domiciliu a contacţilor direcţi, dezinfecţia spaţiilor de lucru şi a spaţiilor comune din sediul central al MLPDA.

”În ceea ce priveşte afirmaţia conform căreia s-ar fi asigurat «securizarea etajului ocupat de şefi», precizăm că măsura prevenirii aglomeraţiei şi evitării contactului direct, atât între angajaţi, cât şi între angajaţi şi cetăţeni a fost luată încă din luna martie, pentru combaterea răspândirii COVID-19 în sediile MLPDA şi asigurarea securităţii şi sănătăţii muncii”, mai arată instituția în comunicat.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …