Friday , April 19 2024

Inca doi turisti romani in Grecia infectati cu coronavirus. O femeie de 60 de ani a fost spitalizata

Presa elenă a semnalat miercuri două noi cazuri de romani infectati cu coronavirus. Este vorba de o româncă de 60 de ani, internată acum într-un spital din Atena, și de un turist român în Corfu.

Pacienta internată în spital venise în vizită la fiica sa, care lucrează în Grecia, în apropiere de Atena. Românca a trecut granița pe la Promachonas, a făcut testul și acesta a fost negativ.

După câteva zile, însă, femeia a prezentat simptome de infectare cu coronavirus, a mers la un spital local, i s-a făcut testul și acesta a ieșit pozitiv. Femeia a fost internată în spital, dar pentru că starea sa nu era foarte bună, a fost transferată la un spital din Atena.

Cel de-al doilea caz semnalat miercuri de presa din Grecia este al unui turist din Corfu, în vestul Greciei. Românul a fost plasat în carantină, alături de soția sa, despre care nu știm momentan dacă a fost infectată la rândul ei.

Până acum, cel puțin 7 români aflați în Grecia au fost testați pozitiv pentru COVID-19. Astfel de cazuri sunt însă și printre turiști de alte naționalități. Îngrijorate de această evoluție, autoritățile elene pregătesc noi măsuri în Grecia, pentru a se proteja de „cazurile importate”. Guvernul de la Atena s-a reunit miercuri după-amiază într-o ședință de urgență.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …