Sunday , May 26 2024

Încă 350.000 de persoane vor beneficia de cardul de energie. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a actualizat lista

Lista beneficiarilor cardului de energie a fost actualizată după colectarea declaraţiilor pe propria răspundere şi alţi 350.000 de români urmează să primească sprijinul, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), conform Agerpres.

„Pentru situaţiile în care nu s-a putut stabili câţi oameni stau la aceeaşi locuinţă, Poşta Română a demarat un proces naţional de colectare a unor declaraţii pe propria răspundere, în care potenţialii beneficiari au prezentat situaţia clară a locului de consum. Poşta a strâns 458.323 astfel de declaraţii, iar în urma verificării lor s-au descoperit 350.738 noi locuri de consum eligibile, pentru care se vor distribui cardurile în următoarele zile. Alte aproximativ 1,7 milioane de gospodării au primit deja cardul de energie”, se arată în comunicatul MIPE.

În această perioadă, Poşta Română a emis 590.087 înştiinţări privind neeligibilitatea (303.678 înştiinţări pentru persoanele cu venit peste 2.000 lei şi 286.409 înştiinţări în cazul în care venitul mediu pe loc de consum este mai mare de 2.000 lei), care vor fi distribuite în toată ţara până la 7 martie.

Dacă la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuieşte acolo, se recomandă reglementarea juridică a situaţiei reale sau solicitarea unei anchete sociale la primărie, care să stabilească numărul şi persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la Poştă, iar ulterior se actualizează lista.

„Odată cu transmiterea înştiinţărilor pentru cei care nu sunt eligibili, marcăm o altă etapă importantă în procesul de operaţionalizare a măsurii prin care ajutăm românii vulnerabili să achite facturile la utilităţi. În tot acest timp în care Poşta a emis şi distribuit cardurile de energie, au fost colectate peste 450.000 de declaraţii pe propria răspundere, în baza cărora s-au descoperit alţi 350.000 de beneficiari eligibili. Cât de repede, Poşta le va emite şi distribui cardul, pentru ca şi ei să intre în posesia ajutorului. De asemenea, dacă printre cei 590.000 de oameni care primesc înştiinţare sunt locuinţe unde figurează locatari care de fapt nu stau acolo, dar venitul le este luat în calcul, trebuie să ştie că pot solicita anchetă socială şi li se va clarifica situaţia. Numărul de call center 0319966 este disponibil şi pot solicita acolo mai multe detalii. Mă bucur că toate aceste obstacole sunt depăşite cu succes şi măsura funcţionează aşa cum speram. Corelarea bazelor de date la un asemenea nivel este o premieră pentru noi şi era un demers necesar, care ne va ajuta şi pentru alte măsuri pe care Guvernul le pregăteşte în viitor”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

Potrivit MIPE, de la 20 februarie, data de la care se pot utiliza cardurile de energie, s-au efectuat peste 225.000 plăţi, în valoare totală de peste 71 milioane lei. Valoarea medie a unei plăţi este de 313 lei.

Beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalităţi: direct la poştaş (luna aceasta, cel puţin 9.000 de poştaşi vor avea în posesie cititoare optice pentru ca beneficiarii să poată efectua plata direct de la domiciliu), la orice oficiu poştal din mediul urban sau la oficiul poştal în raza căruia îşi are domiciliul beneficiarul, în mediul rural, sau online.

Ajutorul se acordă în două tranşe, a câte 700 lei fiecare şi poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.

Pentru a beneficia de sprijin, venitul net/coabitant la nivelul unui loc de consum nu trebuie să depăşească 2.000 lei/lună. (Agerpres)

Vezi si

Ciolacu: România e o țară sigură și nu va intra în niciun război

„România e o țară sigură și nu va intra în niciun război”, declară premierul Marcel …