Thursday , April 25 2024

ÎMBRÂNCELI la Universitate. Protestatarii au ajuns la Cotroceni şi scandează "Jos Băsescu!"

Câteva sute de oameni s-au strâns sâmbătă în Piaţa Universităţii pentru a-l susţine pe fondatorul SMURD, Raed Arafat.  O parte din demonstranţi au ajuns la Cotroceni. Noi manifestări au avut loc şi în alte oraşe din ţară: Cluj Napoca,  Sibiu, Tîrgu Mureş, Timişoara, Oradea, Constanţa, Deva, Ploieşti, Craiova, Iaşi. Ca şi vineri, treptat protestele pro-Arafat se transformă în manifestaţii anti-Băsescu, anti-Guvern, anti-PDL.
UPDATE: Protestatarii din Piaţa Universităţii au încercat să plece în marş pe bulevard spre Palatul Cotroceni, moment în care au intrat în conflict cu forţele de ordine. În cele din urmă, o parte din demonstraţi au pornit spre sediul Administraţiei Prezidenţiale, scandând contra preşedintelui Traian Băsescu şi Guvernului Boc.
“Mâine la două, mâine la două!”. Asta au scandat vineri seară printre altele participanţii la mitingul de protest de la Palatul Cotroceni. Iar o parte din cei prezenţi vineri să-l susţină pe Raed Arafat şi SMURD s-au ţinut de cuvânt.
Câteva sute de oameni s-au strâns sâmbătă în Piaţa Universităţii pentru a protesta din nou contra modului în care actuala Putere vrea să reformeze sistemul de sănătate.
“Faptul că ieri Traian Băsescu a retras această lege este prima victorie. Societatea românească  dărâmă mituri, că noi nu putem face nimic, miturile astea au început să cadă”, a declarat pentru Realitatea TV unul din cei prezenţi sâmbătă la proteste.
În urma mitingului neautorizat de vineri de la Palatul Cotroceni, Jandarmeria a identificat 13 participanţi, aceştia urmând să fie amendaţi.

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …