Friday , May 14 2021

Iliescu: Băsescu a avut o ieşire cam precipitată anunţând referendum, dar nu e nicio problemă

iliescu

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, marţi, că şeful statului, Traian Băsescu, a avut “o ieşire cam precipitată” anunţând începerea procedurilor privind referendumul. Iliescu a arătat că, prin gestul său, Băsescu s-a grăbit să influenţeze dezbaterea actuală.
 
“E o ieşire cam precipitată pe parcursul discuţiilor antamate în legătură cu modificările de adus Constituţiei (…) Domnul Traian Băsescu s-a grăbit cu această intervenţie pentru a influenţa mersul dezbaterii. Dar nu e nicio problemă”, a spus Ion Iliescu.
Fostul preşedinte a precizat că Traian Băsescu a devenit partizanul ideii ca România să treacă unicameralism, arătând însă că statele europene mari au toate un sistem bicameral.
“Referendumul la care face el referire … poporul dacă spune mâine să se desfiinţeze Parlamentul ar vota desfiinţarea Parlamentului, ăsta nu e un criteriu. Noi ne-am aliniat la o tradiţie istorică a ţării, o practică generală a Europei. Doar ţările mici nu au Parlamente bicamerale, ţările cu anumită mărime au legislative bicamerale”, a spus Iliescu.
El a mai arătat că reducerea numărului de parlamentari la 300, solicitată de Traian Băsescu, e o chestiune care ţine de practică şi de măsuri preconizate.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.
Preşedintele a spus că atitudinea Parlamentului, a majorităţii USL, privind modificarea Constituţiei, este una “care nu este compatibilă cu statul de drept şi care creează un precendent extrem de periculos, în care se refuză punerea în aplicare a voinţei liber exprimate de popor”.
“Din punctul meu de vedere, această atitudine a majorităţii USL, care respinge punerea în aplicare a referendumului din 2009 nu are nimic de a face cu democraţia şi cu poporul în numele căruia Parlamentul susţine că îşi exercită mandatul”, a spus Băsescu.
El a precizat că a declanşat procedura unui nou referendum. “În această după-amiază am declanşat procedura unui nou referendum cu două întrebări: dacă români vor Parlament unicameral şi dacă românii vor Parlament cu 300 de membri”, a spus Băsescu.
rtv.net

Vezi si

AUR a depășit USRPLUS în sondaje și a ajuns pe locul al treilea

In exclusivitate pentru Ziare.com, sociologul Vladimir Ionas, de la Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde, a …

2 comments

  1. A venit momentul desfacerii publice a poporului prin parlament bicameral.nu cred ca cineva ar vrea republica prezidentiala sau semiprezidentiala!

  2. scrieti romaneste,in rest din ce am inteles din aceasta scriere de bodega are dreptate,,,,,Iliescu binenteles