Thursday , April 25 2024

Igas a taiat salariile politistilor cu 550 lei

Un document intocmit de Directia Financiara din cadrul MAI si semnat de ministrul Traian Igas arata ca norma de hrana a politistilor va fi redusa cu aproximativ 550 de lei. Masura este motivata de lipsa fondurilor.
Liderul Pro Lex, Vasile Lincu, a declarat ca s-a interesat la Ministerul Administratiei si Internelor in legatura cu aceasta masura si i s-a comunicat ca masura a fost luata pentru ca nu sunt fonduri pentru plata integrala a acestor venituri.
Pe de alta parte, liderul sindical, citat de Mediafax, a sustinut ca in continuare se vor da salarii de merit si de excelenta.
El a precizat ca un salariu de excelenta inseamna 50% din venitul salarial si este acordat pentru 5 % din personal, iar 90% dintre cei care-l incaseaza sunt … sefi. De asemenea, salariul de merit reprezinta 20% din salariu si este platit pentru 30% din efectiv.
Sindicalistul a mai precizat ca in nota ministerului se arata ca diferenta oprita din norma de hrana va fi data la sfarsitul lunii iunie sau luna viitoare. Lincu nu crede ca acest lucru se va intampla, deoarece nu sunt fonduri.
Pe de alta parte, premierul Emil Boc a solicitat recent Corpului de Control sa efectueze o ancheta la MAI, legata inclusiv de modul de calcul al salariilor pentru unii angajati. Acest control a fost demarat din 19 mai.

Vezi si

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulație în străinătate adoptate de Parlamentul European

Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de a preveni comportamentul periculos la volan …

8 comments

  1. La Pol.Burduj. unii lucreaza 1 zi si 4 libere,e adevarat sau zvonuri.
    Nu sunt activati si in alte proiecte.

  2. De cei de la Ministerul Justitiei nu se atinge nimeni.Au niste salarii colosale si cu facultati de drept facute la I.D.fara sa se agite si o duc fff bine.
    In rest a reusit sa ne invrajbeasca toate categoriile sociale intre ele.
    Nu va mai bucurati de raul facut altora ca oricum ne freaca pe toti pentru a strange fonduri pentru campaniile electorale ce vor urma.

  3. din banii care au mai ramas din norma de hrana voi cumpara lumanari si le voi pune pentru “sanatatea “membrilor PDL si conducatorilor lor. Va asigur eu ca vor ingrosa randurile ‘turistilor” din clinicile austriece si ….elvetiene

  4. Cei de la putere fac greseli pe banda rulanta . Pai in loc sa dimensionezi corect necesarul de personal ( politisti , profesori ,etc ) si sa platesi omeneste – cat de cat , din sumele alocate din PIB – pe cei ramasi , pierzand sa zicem 10-20 % din simpatizanti , alegi sa-ti pui in cap miile de perdanti si rudele lor . Asta se cheama prostie adevarata . Este a doua gafa de proportii intr-un an . Alo , PDI-ul ! ? . Aude cineva ??. Ordinul 50 este o cutuma nationala , pentru cei care au habar ce inseamna asta .

    • Dl Traian Igas mai bine isi dadea demisia de onoare decat sa taie norma de hrana. Ministrul secretar de stat nu facea la Constanta nimic de capul lui, dar cineva s-a suparat si… vedeti bine ce a iesit .Rusine domnule ministru!!!!!!!!!!!!

  5. Domnule John, au ajuns guvernanţii să ne învrăjbească pe toţi. Vi se pare că un agent de poliţie câştigă prea mult? Gândiţi-vă că un agent de poliţie nu are sâmbătă, duminică,nu are Paşte, Crăciun, Revelion, sărbători. Haideţi să încetăm cu vrajba asta. Fiecare are rolul său în societate şi care nu trebuie minimalizat.

  6. John...Ion pentru voi...

    Nu sunt singurii “vitregiti”. Daca va ganditi ca pentru profesori guvernul a emis o lege “speciala” prin care le sunt plafonate salariile, daca pentru spitale nu mai sunt bani, etc…etc…atunci nu puteau ei sa ramana neatinsi.
    Pai acum ajung si ei sa castige cat “civilii”….Totusi, sa ai norma de hrana cat un salariu minim pe economie mi se pare cam mult. Pot primi si ei bonuri de masa la fel ca multi dintre angajatii din mediul privat care lucreaza si 12-14 ore pe zi, pentru salarii comparative ca valoare.
    Unde mai pui ca acum un agent de politie va castiga la fel cu un profesor cu studii superioare, adica undeva intre 800 si 1000 de lei si care nu primeste bonuri de masa.
    Si sa nu aud ca va creste criminalitatea ca nu cred ca asta este din cauza salariilor mici din administratie si interne.
    Criminalitatea creste pentru ca sistemul educational din tara asta este lasat de izbeliste de 20 de ani si aceasta este principala cauza. Daca am avea un sistem de invatamant bine finantat si organizat, tinerii care astazi “contribuie” la dezvoltarea fenomenului infractional ar avea poate alte preocupari.
    Totusi, daca toate serviciile din cadrul administratiei si internelor s-ar pune pe treaba macar vreo jumatate de an si ar stopa toate activitatile de coruptie, evaziune fiscala, crima organizata, etc…ar fi bani pentru rezolvarea tuturor problemelor financiare pe care tara asta le are.
    Si nu ar mai fi “necesare” astfel de ajustari…
    Succesuri!

    • sa inteleg ca sunteti cadru didactic,nu?? Nu mai raportati salarul unui agent de politie cu salarul unui profesor. Ati uitat ca aveti 3 luni de vacanta/an platit, ati uitat cate ore de pregatire dati in particular cu 35-40 lei/ora fara sa platiti un leu la stat? Stiti sa faceti comparatii, sa criticati dar nu luati in calcul diferenta dintre cele foua categorii de angajati. Ar fi bine sa mai si gandim inainte.