Saturday , April 20 2024

Iata ce averi au liderii sindicali verificaţi de ANI

Averile liderilor sindicali au intrat în atenţia inspectorilor de integritate, în urma declaraţiilor publice făcute de fostul vameş Marius Ungureanu referitoare la faptul că liderul Alianţei “Sed Lex”, Vasile Marica, ar fi perceput mită pentru a promova şi menţine unii angajaţi în vămi.

Agenţia Naţională de Integritate a informat, potrivit posturilor de televiziune, că 15 lideri sindicali sunt vizaţi în verificările sale.
Pe lista ANI figurează Vasile Marica, Bogdan Hossu, Marius Nistor, Ion Popescu, Anton Hadăr, Gheorghe Isvoranu, Vasile Lincu, Ion Albu, Liviu Luca, Marius Petcu, Dumitru Costin.
Potrivit declaraţiilor, sindicaliştii au următoarele averi:

Vasile Lincu

Lincu are, potrivit declaraţiei de avere completate în 8 septembrie 2010, un teren intravilan de 401 metri pătraţi pe care l-a cumpărat 2004, împreună cu soţia sa, Angelica Lucica Lincu. Familia Lincu mai deţine un apartament în Bucureşti în suprafaţă de 52 de metri pătraţi, cumpărat în 2001.
Liderul “Pro Lex” conduce un autoturism audi A6, pe care l-a cumpărat în 2002 cu 15.500 de euro. Preşedintele “Pro Lex” a mai notat în declaraţia de avere un depozit bancar la Alpha Bank, de 20.000 de euro, pe care l-a deschis în 2010, şi o donaţie de 10.000 de euro , făcută pe numele lui Nelu Lincu.
Din activitatea ca preşedinte la Pro Lex, Lincu a câştigat 8.375 de lei, iar care director şi redactor la revista “Pro lex”, alţi 45.611 lei. Soţia sa, Angelia Lucica Lincu, a câştigat 11.036 de lei ca director la “Pro Lex”, 4.224 de lei ca economist la Fundaţia “Noi Citim” şi 4.060 de lei ca secretar de redacţie şi redactor la revista “Pro Lex”.
Vasile Lincu este, potrivit declaraţiei de interese, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex” şi vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual “Forţa Legii”.

Anton Hadăr

Hadăr are două conturi curente, la BCR, din 2002, în valoare de 11.096 lei şi, respectiv, din 2006 – de 1.099 euro. Acesta a deschis şase depozite bancare, două în 2008, la ING, în valoare de 70.315 lei şi, respectiv, 56.238 de lei, iar alte patru în 2009, la BCR, în valoare de 77.046 lei, 32.491 de lei, 33.486 de lei şi, respectiv, 10.751 de lei.
Anton Hadăr a câştigat din salariul de profesor universitar la Universitatea Politehnica din Bucureşti 69.695 de lei, iar din funcţia de preşedinte al Federaţiei “Alma Mater”, alţi 10.200 de lei. Din activitatea de cercetător la Cyrom Investments a obţinut 4.587 de lei, ca expert la ARACIS, alţi 8.467 de lei, ca membru în comisiile de doctorat – 1.656 de lei, iar ca expert evaluator la UEFISCSU – 2.142 de lei.
Soţia lui Anton Hadăr a încasat din salariul de inginer la Cadbury România 33.312 lei, ca cercetător la Optotechnologies – 17.358 de lei, iar din funcţia de administrator financiar la Universitatea Politehnica din Bucureşti, alţi 1.027 lei.
Anton Hadăr este preşedintele Federaţiei “Alma Mater” şi membru al Asociaţiei Române de Tensometrie şi al Societăţii Române de Biomateriale, potrivit declaraţiei sale de interese.
Dumitru Costin
Dumitru Costin are, potrivit declaraţiei de avere completate în 1 noiembrie 2010, un apartament în Bucureşti, de 91 metri pătraţi, pe care l-a cumpărat în 2002, împreună cu un teren în suprafaţă de 34 de metri pătraţi, ce reprezintă o parte din curtea interioară a imobilului. Liderul BNS mai deţine un apartament în Piteşti, de 76,63 metri pătraţi, pe care l-a cumpărat în 1997, împreună cu fosta soţie şi care nu a fost partajat în urma divorţului.
Costin nu are nicio maşină în proprietate , nici conturi sau depozite bancare, nu are bijuterii sau obiecte de artă a căror valoare să depăşească 5.000 de euro, iar în ultimele 12 luni nu a înstrăinat bunuri mobile, potrivit documentului.
Preşedintele BNS deţine 10,2 la sută din capitalul social al societăţii Interactive Commtech Development SRL, cele 1.447 de părţi sociale având o valoare totală de 36.196,78 lei.
Dumitru Costin are de plătit o datorie de 85.000 de lei la Unicredit România, pentru un credit contractat în 2005 şi scadent în 2020.
Costin a câştigat ca preşedinte la BNS 17.975 lei, ca manager într-un proiect european implementat de BNS alţi 139.283 lei, ca preşedinte executiv al Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori – 14.323 de lei, iar ca membru în Consiliul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal – 21.420 de lei. Liderul BNS a mai încasat 10.395 de lei ca membru în consiliu de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi 35.427 de lei ca membru în consiliul de administraţie la Realitatea Media.
Dumitru Costin este preşedintele Blocului Naţional Sindical, preşedintele executiv al AFAN, membru în consiliile de administraţie ale CNAS şi Realitatea Media şi membru în consiliul executiv la FRF. Costin mai este asociat la SC Interactive Commtech Development SRL şi membru în Fundaţia pentru Promovarea Progresului Social, potrivit declaraţiei sale de interese.
Marius Nistor
Marius Nistor are, potrivit declaraţiei de avere completate în 1 noiembrie 2010, un teren extravilan de 566 de metri pătraţi, pe care l-a cumpărat în iulie 2010, împreună cu soţia sa, Ionela Nistor.
Familia Nistor mai deţine un apartament de 77,64 metri pătraţi, dobândit în 2003.
Vicepreşedintele CNSLR-Frăţia nu are nicio maşină în proprietate , nici conturi sau depozite bancare, nu are bijuterii sau obiecte de artă a căror valoare să depăşească 5.000 de euro, iar în ultimele 12 luni nu a înstrăinat bunuri mobile, potrivit documentului.
Nistor are de plătit un leasing de 13.078,59 euro, la Impuls Leasing Romania, contractat în 2009 şi scandent în 2014, precum şi alte patru CAR-uri de 26.200 de lei.
Marius Nistor a câştigat 21.780 de lei ca profesor de fizică la Liceul “Nicolae Iorga” din Bucureşti, 21.231 de lei din funcţia de preşedinte executiv al Federaţiei “Spiru Haret”, 27.960 de lei ca preşedinte al Sindicatului Salariaţilor din Învăţământ Bucureşti, 2.360 lei ca membru în consiliul administrativ la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi 9.911 lei ca membru în Consiliul Economic şi Social.
Soţia lui Marius Nistor a încasat 12.263 lei ca profesor la Liceul “Constantin Brâncoveanu” din Capitală şi 8.773 de lei din funcţia de director la Colegiul Tehnic Energetic.

Marius Petcu

Marius Petcu a scris în declaraţia de avere din 1 noiembrie 2010 că este coproprietar al unui teren agricol de 52.700 de metri pătraţi din judeţul Teleorman, el având o treime din acesta prin moştenire. De asemenea, Petcu a cumpărat alte trei terenuri, din care două intravilan, în judeţul Ilfov şi în Bucureşti, şi unul agricol, în Snagov, iar soţia sa, Claudia Petcu, este coproprietar al unui teren intravilan în Ilfov.
Preşedintele CNSLR-Frăţia şi-a construit o casă de vacanţă în judeţul Ilfov şi una de locuit în Bucureşti, soţia sa deţinând şi ea un apartament de 40 de metri pătraţi în Capitală.
Petcu a mai declarat că are o maşină Toyota, o motocicletă Honda şi un ATV SYM, dar şi “bunuri diverse şi ceasuri” în valoare de 10.000 de euro, precum şi tablouri şi icoane de 10.000 de euro.
Liderul sindical a mai notat în declaraţia de avere că are pe numele său zece conturi şi depozite bancare, dintre care trei în euro – în valoare totală de aproape 59.000 şi restul în lei – de peste 418.000. Unul dintre acestea reprezintă un fond de asigurare de viaţă în valoare de aproape 15.000 de lei, cel mai mare dintre conturi având un sold de peste 220.000 de lei, la acesta având acces şi soţia sa.
Soţia lui Marius Petcu are zece conturi şi depozite bancare, din care un fond de asigurări de viaţă – de peste 10.000 de lei, două conturi în euro – de peste 100.000, unul în dolari – de peste 10.000 şi şase în lei – de aproximativ 270.000.
Petcu a mai trecut în declaraţia de avere o datorie de 180.000 de euro la PSV Company S.A., scadentă în 2022.
El a arătat că a avut un salariu anual de aproape 130.000 de lei în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, aproape 87.000 de lei la CNSLR-Frăţia, 8.700 de lei ca preşedinte al IESS, peste 82.000 de lei ca preşedinte de onoare al OAMMR, peste 14.000 de lei ca membru al consiliului administrativ la Sind Romania şi peste 35.000 de lei ca membru în consiliul administrativ la Realitatea Media.
De asemenea, soţia sa a câştigat într-un an peste 82.000 de lei în calitate de secretar general al Federaţiei Sanitas şi peste 5.500 de lei ca vicepreşedinte al CNSLR-Frăţia.
Petcu a mai avut câştiguri de aproape 150.000 de lei cu două proiecte finanţate din fonduri europene, pentru cele două sindicate pe care le conduce. Soţia sa a încasat şi ea peste 61.000 de lei printr-un proiect cu finanţare europeană pentru Federaţia Sanitas.
Marius Petcu este preşedintele CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, preşedinte de onoare al Ordinului Asistenţilor Medicali şi al Institutului “Constantin Noica” şi administratorul SC Sind Tour Trading SRL Bucureşti.
Liderul sindical este asociat în societăţile Renamed Medical Service II SRL, Renamed Nefrodial SRL, Renamed Dialcare şi Renamed Nefrodiamed, toate cu sediul în Craiova, potrivit declaraţiei sale de interese.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …