Wednesday , April 24 2024

Guvernul MAJOREAZĂ ajutoarele sociale de la 1 iulie

ponta

Guvernul va creşte începând cu 1 iulie venitul minim garantat şi ajutorul social pentru familiile nevoiaşe. Anunţul a fost făcut joi de către premierul Victor Ponta, după întâlnirea cu reprezentanţii Băncii Mondiale.
Venitul minim garantat va fi majorat în medie cu 8,5% din luna iulie şi cu diferenţa până la 4,5% de la 1 ianuarie 2014, efortul bugetar pentru aplicarea acestei creşteri şi pentru majorarea alocaţiei de susţinere a familiei fiind estimată pentru al doilea semestru din 2013 la circa 200 milioane lei. Alocaţia pentru susţinerea familiei va fi majorată într-o singur tranşă, potrivit Mediafax.
Suma necesară majorării ajutoarelor sociale va fi asigurată din taxarea producătorii de energie pentru veniturile suplimentare obţinute de aceştia în urma liberalizării preţurilor.
Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că Guvernul va majora cuantumul ajutoarelor sociale, începând cu 1 iulie, pentru a compensa creşterea preţurilor la energie.
“Lucrăm împreună cu Banca Mondială la moderinzarea programelor de asistenţă socială. Începând cu 1 iulie suntem capabili de a majora ajutoarele sociale pentru a compensa creşterea preţurilor la energie. Astfel, venitul minim garantat va creşte în medie cu 13%, în două tranşe, iar alocaţia pentru susţinerea familiei va creşte în medie cu 30%”, a anunţat premierul Ponta.
Potrivit Mediafax, în luna februarie, Ministerul Muncii, Familiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care propune reglementarea măsurilor speciale destinate beneficiarilor de ajutor social şi de alocaţie pentru susţinerea familiei pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare determinate de eliminarea tarifului social la energie electrică şi creşterea preţului la energie electrică şi gaze naturale.
Proiectul de act normativ propune instituirea ajutorului suplimentar pentru energie electrică şi gaze naturale pentru beneficiarii ajutorului social şi ai alocaţiei pentru susţinerea familiei, diferenţiat în funcţie de veniturile familiei/persoanei singure, respectiv 23 de lei pentru beneficiarii ajutorului social şi ai alocaţiei pentru susţinerea familiei care au venituri pe membru de familie de până la 200 lei şi 18 lei pentru beneficiarii alocaţiei pentru susţinerea familiei care au venituri pe membru de familie cuprinse între 201 şi 370 lei.
Conform unor estimări realizate de experţii Băncii Mondiale pe baza datelor existente la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei şi a celor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, creşterea cheltuielilor cu energia electrică pentru categoriile vulnerabile se situează între 14 lei şi 20 de lei, la care se adaugă o creştere medie de 3 lei a preţului la gazele naturale.

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …