Saturday , April 20 2024

Guvernul îşi poate angaja răspunderea doar o dată pe sesiune

Guvernul îşi poate angaja răspunderea în Parlament “o singură dată pe sesiune”, limitare care nu se aplică în cazul proiectului bugetului de stat şi celui al asigurărilor sociale de stat, conform proiectului pentru revizuirea Constituţiei, făcut public, miercuri, de Administraţia prezidenţială.
Proiectul prevede, la articolul 114, că “Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului, o singură dată pe sesiune, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege”.
“Limitarea angajării răspunderii prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în cazul proiectului bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat”, mai stabileşte acelaţi articol.
La fel ca în Constituţia actuală, proiectul prevede că Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost adoptată. Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine
obligatorie pentru Guvern.
În plus, proiectul stabileşte că, în cazul în care preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate, dezbaterile şi votul se vor face de către Parlament “într-o singură lectură, pe articolele sesizate, urmate de votul final pe întreaga lege”.
Conform proiectului, Parlamentul unicameral va dezbate şi vota în plen proiectele de legi în două lecturi succesive, la cel puţin 30 de zile distanţă.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …

One comment

  1. atitienei ionel

    invatati sa ganditi liber.fara stres,fara frica ca vine partidul si ia