Friday , March 29 2024

Guvernul isi asuma raspunderea pe comasarea alegerilor

Guvernul României îşi asumă răspudnerea pe comasarea alegerilor şi promovarea magistraţilor. Decizia a fost luată în şedinţa Coaliţiei.
“Guvernul îşi va angaja răspunderea atât pentru proiectul legii de comasare a alegerilor, cât şi pentru legea privind promovarea judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza unei decizii politice luate în şedinţa de luni a coaliţiei. Intenţia este ca angajarea răspunderii să aibă loc până la Crăciun, iar data alegerilor comasate să fie decisă ulterior, prin hotărâre de guvern”, au declarat surse participante la şedinţa de luni a coaliţiei, pentru Mediafax.
Ministerul Administraţiei şi Internelor propune ca alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale să se desfăşoare simultan cu alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat, la o dată ce va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit MAI, organizarea simultană ar reduce cheltuielile la jumătate, respectiv de la 43 de milioane de euro la aproximativ 22 milioane de euro.
“Având în vedere impactul negativ al costurilor alegerilor locale asupra exerciţiului financiar al bugetelor locale, prin prezentul proiect se propune ca alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale să se desfăşoare simultan cu alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat, la o dată ce va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului. Astfel, alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale vor beneficia de accesul la o infrastructură electorală comună (birouri electorale, liste electorale, ştampile, logistică) cu cele parlamentare”, explică MAI.
Cheltuielile pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor din anul 2012 se vor suporta de la bugetul de stat.
Desfăşurarea concomitentă a alegerilor generale va presupune o infrastructură electorală comună (birouri electorale, liste electorale, ştampile, logistică), iar costurile de personal ar fi înjumătăţite, de la 43 la aproximativ 22 milioane de euro, ca urmare a înfiinţării şi funcţionării unor birourilor electorale ale secţiilor de votare comune.

Vezi si

Deca: Reforma curriculară începe cu liceul, care este nereformat de multă vreme şi are nevoie de o primenire

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, la Sibiu, că se are în vedere o …