Friday , March 29 2024

Guvernul îşi angajează astăzi răspunderea pe noul Cod al Muncii

N opozitia va depune o motiune de cenzura n accesul in sala este restrictionat, fiind permis doar parlamentarilor si jurnalistilor

Guvernul Boc îşi va angaja răspunderea astăzi, în Parlament, pe legea de modificare a Codului Muncii. Reprezentanţii Opoziţiei au anunţat deja că vor depune o moţiune de cenzură.
Executivul a aprobat, în şedinţa de luni, forma finală a proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii, prin adoptarea a opt amendamente propuse de parlamentarii coaliţiei de guvernare. Forma finală va fi transmisă luni seara Parlamentului.
Primul-ministru Emil Boc va fi prezent mâine, la ora 10, la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, unde va prezenta proiectul de Lege adoptat de Guvern, în cadrul procedurii de angajare a răspunderii, potrivit articolului 114 din Constituţia României.  În total, parlamentarii au depus 144 de amendamente, 3 fiind iniţiate de senatori şi 141 de deputaţi.
Conducerea USL a adoptat, în şedinţa de luni, decizia oficială privind introducerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Boc la momentul angajării răspunderii pentru legea de modificare a Codului Muncii. Mai mult, dacă moţiunea de cenzură va fi respinsă în Parlament, social-democraţii vor ataca la Curtea Constituţională proiectul Codului Muncii asupra căruia îşi va angaja răspunderea Guvernul Boc.
Primul-ministru a adăugat că perspectiva unei noi moţiuni de cenzură îndreptate împotriva cabinetului său nu îl îngrijorează. “Nu am avut niciodată emoţii, nu m-a speriat niciodată o moţiune de cenzură. Cu atât mai puţin mă sperie această moţiune de cenzură dacă va fi depusă pe Codul Muncii, atât de necesar pentru ca românii să-şi găsească mai uşor un loc de muncă, iar pe de altă parte angajatorii să-i poată angaja mai uşor pe cei care doresc să muncească”, a comentat Boc.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a luat măsuri suplimentare de securitate. În sala de plen nu vor fi decât parlamentarii şi jurnaliştii, nu şi cetăţenii care ar solicita acest lucru. Măsura este temporară.
“Când are loc prezentarea asumării răspunderii de către Guvern, la lucrările Camerei vor participa în balcoane mass-media. Adică, şi în balcoane. Au fost foarte multe cereri şi nu a existat un criteriu care să se realizeze cum anume să participe la lucrări cei care cer. Atunci s-a hotărât că, în afara mass-mediei, nimeni nu participă”, a anunţat secretarul Niculae Mircovici.
Acesta a precizat că motivul pentru care doar presa va avea acces este legat de numărul mare de cereri din partea sindicatelor şi a altor cetăţeni, care depăşeşte capacitatea balcoanelor. (sursa: realitatea.net)

Vezi si

Deca: Reforma curriculară începe cu liceul, care este nereformat de multă vreme şi are nevoie de o primenire

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, la Sibiu, că se are în vedere o …

One comment

  1. Nu este democratic ca toate legile organice sa fie aprobate prin raspunderea guvernului.Mai avem parlament sau ne la furat Basescu?
    Efectul acestei legi se va putea peste cateva luni.