Tuesday , April 16 2024

Guvernul ia în calcul ridicarea stării de alertă

În 15 februarie ar urma să se facă o analiză pentru a vedea de când se iau primele măsuri de relaxare, în condițiile în care de vinerea trecută numărul de cazuri scade constant.

Renunțarea la starea de alertă este „luată în discuție, se analizează”, spun sursele Digi24. Guvernul se uită la indicatori precum incidența, dar și cum evoluează boala în alte țări, în context internațional.

Este posibil ca în doar câteva săptămâni să ajungem la o rată de incidență 1, similară celei de la jumătatea lunii decembrie, și să avem relaxări considerabile în țară –  renunțarea la certificatul digital, posibil chiar ridicarea stării de alertă. Obligativitatea purtării măștii de protecție în interior va fi însă printre ultimele restricții care vor fi eliminate de autorități, a declarat, joi, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Raed Arafat a declarat, joi, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că există discuţii cu privire la relaxarea măsurilor anti-Covid. Potrivit șefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), acest lucru depinde strict de evoluţia situației pandemiei din perioada următoare, însă există ipoteza că la final de aprilie, de Paște, masca să nu mai fie obligatorie nici la interior.

Vezi si

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

Partidele politice, alian­țele, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți vor putea, începând de …