Saturday , April 27 2024

Guvernul a aprobat noile salarii minime din noiembrie: 4.582 de lei în construcții, 3.436 de lei în agricultură și industria alimentară

Guvernul a stabilit în şedinţa de marţi, printr-o ordonanţă de urgenţă, noile valori ale salariului minim în construcţii, agricultură şi industria alimentară, care se vor aplica începând cu luna noiembrie, anunță Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Executivului, în sectorul construcţiilor salariul minim brut va fi de 4.582 de lei, iar în domeniul agricol şi în industria alimentară de 3.436 de lei.

„Astfel vor fi protejate veniturile din aceste domenii importante pentru economia României şi după introducerea contribuţiei pentru sănătate”, se explică în comunicat.

Aceste valori au fost stabilite de Guvern prin consultări cu sindicatele şi patronatele, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit şi pentru Dialog Social, a indicat sursa citată.

„În prezent, salariul minim brut în construcţii este de 4.000 de lei, iar în sectorul agricol şi industria alimentară este de 3.000 de lei. De majorarea salariului minim brut în domeniul construcţiilor vor beneficia 423.110 salariaţi, iar în sectorul agricol şi industria alimentară 168.000 de salariaţi, potrivit estimărilor”, se mai arată în comunicatul Guvernului. (Agerpres)

Vezi si

Poșta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunță că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor …