Friday , March 29 2024

Grindeanu: Ne mai trebuie avizul CSAT. Ședința pe Buget, amânată până marți

grindeanu

Şedinţa de Guvern pentru aprobarea bugetului se amână până marţi. Executivul şi-a dat seama că nu poate discuta proiecţia financiară pentru 2017 până când nu are şi avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Klaus Iohannis a discutat cu Sorin Grindeanu şi a decis să convoace CSAT-ul abia săptămâna viitoare.
Bugetul de stat pe anul 2017 s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. Proiectul de buget a fost rediscutat la partid şi apoi rescris la Ministerul de Finanţe. După ședință, prim-ministrul Sorin Grindeanu a afirmat că singurul aviz care lipsește este cel CSAT, astfel că urmează ca marți, după ședința CSAT, să aibă loc o ședință de Guvern pentru aprobarea legii bugetului.
“Avem toate avizele, inclusiv pe cel de la Consiliul Fiscal. Dorința a fost ca tot ceea ce am prevăzut în programul de guvernare să fie cuprins și finanțat, ceea ce a însemnat o muncă importantă. E de subliniat faptul că bugetele pe fiecare minister în parte se adresează pe programe pe care le avem cuprinse în programul de guvernare.
S-a discutat cu ordonatorii de credite. De la unii am primit din start bugete reduse pe bunuri și servicii – Camera Deputaților și Senatul -. Cu alte instituții s-a discutat de către Ministerul Finanțelor și tot ceea ce a însemnat minus nu pune în pericol funcționarea acestor instituții.
Am terminat proiectul de buget, avem tot ceea ce înseamnă avize. Mai avem nevoie de avizul CSAT. Am avut o discuție cu președintele Iohannis. Am sperat la un parcurs așa cum a fost cel de anul trecut, când în 9 decembrie s-a adoptat proiectul legii bugetului și s-a trimis către Parlament și în 10 decembrie a fost CSAT pentru aviz.
Ședința CSAT va fi marți, la 12:30. Am informat conducerile celor două Camere că imediat după CSAT vom avea ședință de Guvern pentru aprobarea Legii Bugetului”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.
Scăderea bugetelor din domeniul securităţii naţionale ar însemna un atentat la siguranţa românilor, a avertizat preşedintele Klaus Iohannis, joi, într-o scrisoare adresată prim-ministrului Sorin Grindeanu. Mai mult decât atât, preşedintele atenţionează că ar putea bloca bugetul, dacă Executivul nu ţine cont de critici.
realitatea.net
 

Vezi si

O dronă militară ar fi căzut azi-noapte în Insula Mare a Brăilei

O operațiune de căutare a Armatei Române are loc într-o zonă din Insula Mare a …