Thursday , April 25 2024

Gorbaciov: REFERENDUMUL din Crimeea a CORECTAT o EROARE istorică

gorbaciov

Ultimul președinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, s-a declarat luni în favoarea referendumului din Crimeea, la care 96,77% dintre votanți s-au pronunțat pentru alipirea acestui teritoriu la Federația Rusă, și el consideră că astfel s-a reparat o eroare istorică, consemnează agenția Interfax citată de EFE, potrivit Agerpres.
Peninsula strategică majoritar rusofonă, scăldată de apele Mării Negre, a fost cedată Ucrainei în anul 1954 de liderul sovietic de atunci, Nikita Hrușciov, pe când Rusia și Ucraina făceau parte din URSS.
“Dacă atunci Crimeea a fost încorporată Ucrainei în conformitate cu legile sovietice, adică după legile Partidului (Comunist al URSS), fără ca oamenii să fie întrebați, acum poporul a corectat acea eroare”, este de părere Gorbaciov.
“Trebuie salutat acest lucru, nu să se impună sancțiuni”, a continuat el, făcând referire la avertismentele statelor occidentale, care nu au recunoscut referendumul și au instituit sancțiuni împotriva unor oficiali ruși și ucraineni ce au contribuit la secesiunea Crimeii.
“Pentru a impune sancțiuni este nevoie de motive serioase, foarte serioase. Și sancțiunile trebuie aprobate de ONU”, a mai spus ultimul lider sovietic. În opinia părintelui perestroikăi, “voința exprimată de poporul din Crimeea și transformarea acesteia în entitate a Federației Ruse nu este un motiv” pentru aplicarea de sancțiuni.
Ca urmare a rezultatului referendumului de duminică, Parlamentul Crimeii (Consiliul Suprem) a proclamat luni independența peninsulei față de Ucraina și a cerut alipirea ei la Rusia.
 
 

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …