Tuesday , March 19 2024

Giorgiana Hosu, șefa DIICOT, și-a dat demisia

secretarasite

Giorgiana Hosu, procurorul-șef al DIICOT, și-a anunțat demisia, joi. Decizia intervine după ce soțul ei a fost condamnat în primă instanță la trei ani închisoare cu suspendare.

Un comunicat al Ministerului Justiției informează că ministrul Cătălin Predoiu a avut o întrevedere, joi, cu Giorgiana Hosu, iar aceasta l-a anunțat despre decizia sa de a demisiona.  „Demisia procurorului şef DIICOT a fost motivată de preocuparea de a proteja credibilitatea instituţiei şi a avut la bază un context cu care nu a avut vreo legătură şi din cauze care nu îi sunt imputabile”, precizează Ministerul Justiției.

Conducerea DIICOT va fi asigurată în continuare de către procurorul-șef adjunct DIICOT, Oana Daniela Pâțu.

Fostul polițist Dan Hosu, soțul șefei DIICOT Giorgiana Hosu, a fost condamnat joi la trei ani închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la acces ilegal la un sistem informatic și instigare la folosirea de informații care nu sunt destinate publicității. Sentința nu este definitivă, dar președintele Klaus Iohannis declarase cu o zi înainte că „dacă apare o condamnare, cu siguranță nu va rămâne fără urmări”.

Președintele Klaus Iohannis a semnat în 20 februarie decretele de numire pentru procurorii-șefi propuși de ministrul justiției, inclusiv pentru Giorgiana Hosu, deși Consiliul Superior al Magistraturii avizase negativ propunerea Giorgianei Hosu pentru funcția de procuror-șef la DIICOT. Avizul CSM este însă consultativ, iar ministrul Justiției, Cătălin Predoiu a trimis propunerile către președinte însoțite de o scrisoare oficială în care preciza că le menține „argumentat și motivat legal”.

Giorgiana Hosu era, în momentul numirii ei ca șefă a DIICOT, procuror-șef adjunct al DIICOT. Procurorul are peste 20 de ani vechime, ea activând ca adjunct al DIICOT în perioada 2013-2015, după ce, anterior, a condusese vreme de cinci ani Serviciul de combatere a macrocriminalităţii economico-financiare al instituţiei.

După ce Alina Bica şi-a dat demisia în 2015 din funcţia de procuror-şef al instituţiei, Giorgiana Hosu a preluat interimatul instituţiei.

Și predecesorul ei în funcția de procuror-șef al DIICOT, Felix Bănilă, și-a dat demisia din funcție la solicitarea președintelui Klaus Iohannis, în urma gestionării defectuoase a cazului Caracal. (DIGI 24)

secretarasite

Vezi si

Coaliţia PSD-PNL merge cu candidați comuni la București. Medicul Cătălin Cîrstoiu ar fi varianta aleasă pentru Primăria Capitalei 

Coaliţia PSD-PNL a decis, luni, să meargă cu candidaturi comune la Primăria Capitalei, primăriile de …