Tuesday , April 16 2024

Gigi Becali NU va participa la înmormântarea mătuşii sale. Cererea de învoire i-a fost RESPINSĂ

gigi-becali

Conducerea Penitenciarului Jilava a respins vineri cererea pentru eliberarea provizorie din penitenciar a lui Gigi Becali. El ar fi vrut să participe la înmormântarea mătuşii sale, care va avea loc sâmbătă.
Cererea de învoire a lui Gigi Becali a fost analizată în regim de urgenţă de o comisie a Penitenciarului Jilava, însă ea a fost respinsă, ca urmare a faptului că persoana la a cărei înmormânare urma să asiste nu este o rudă de gradul I.
Pavel Abraham, avocatul patronului Stelei, a depus această cerere de eliberare temporară, “pentru o zi sau două, în funcţie de cum se aprobă”, ea fiind însoţită de certificatul de deces al Everdichiei Becali, mătuşa lui Gigi Becali.
Potrivit România TV, decizia comisiei Penitenciarului Jilava se înscrie în limite legale, fiindcă potrivit Legii 275/2006 privind executarea pedepselor, persoanelor condamnate, indiferent de regimul de executare, li se poate acorda permisiunea de ieşire din penitenciar pentru participarea “la înhumarea soţului/soţiei, unui copil, părinte, frate/soră sau bunic”.
Tot săptămâna aceasta, marţi, Judecătoria Sectorului 5 a respins o cerere a lui Gigi Becali de schimbare a regimului de detenţie din semideschis în deschis, astfel încât patronul Stelei să poată fi lăsat să iasă din penitenciar între anumite ore.

Vezi si

VIDEO. La ei se poate: Rețelele de apă din Sibiu sunt modernizate fără spargerea și închiderea străzilor, printr-o nouă tehnologie

O tehnologie nouă și inteligentă este folosită în prezent la Sibiu, una care face să …