Friday , March 29 2024

Gigi Becali a fost transferat în SECRET de la închisoarea Jilava la Poarta Albă

gigi-becali

Gigi Becali a fost transferat, marţi, în secret, de la închisoarea Jilava la Poarta Albă. Transferul a fost făcut în urma unei cereri făcute de acesta, anunţă Realitatea TV.
Administraţia Naţională Penitenciarelor a precizat că transferul s-a făcut în secre,t la colicitare lui Becali, în ziua de marţi, în urma mai multor probleme disciplinare pe care le-a avut.
Gigi Becali se considera terorizat psihic de gardieni şi spunea, în faţa instanţei, că este mereu filmat cu telefonul mobil.
Finanţatorul Stelei a spus şi că nu mai suportă transportul cu “dubele ruginite şi fără ITP de la Jilava”. Pe de altă parte, el a arătat că nu se înţelege cu conducerea Penitenciarului Jilava, motiv pentru care doreşte transferarea sa la Poarta Albă.
În final, judecătorii au stabilit un nou termen pentru recursul faţă de contopirea pedepselor, respectiv 26 noiembrie.La 26 august, Becali a cerut transferul de la Penitenciarul Bucureşti Jilava într-o altă unitate de detenţie, însă conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a decis ca solicitarea să fie reanalizată după finalizarea dosarelor pe care acesta le are la instanţele din Capitală.
În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.
Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanţa supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, şi una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul “Valiza”, pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare, finanţatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.
Becali a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, recursul urmând să fie judecat la 1 octombrie. Decizia a fost atacată cu recurs şi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), care ceruse un spor de pedeapsă de un an, pe motiv că Becali a comis o pluralitate de infracţiuni, cu grad ridicat de pericol şi în participaţie penală cu un anturaj infracţional.
În 19 iunie, cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare din dosarul schimbului de terenuri cu MApN a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti, hotărârea fiind atacată la Curtea de Apel Bucureşti, care, în 14 august, a respins recursul formulat de finanţatorul Stelei.
La 10 iulie, cererile lui Gigi Becali şi Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenţie din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsaţi să iasă din penitenciar între anumite ore, au fost respinse de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanţei fiind definitivă.
Două zile mai târziu, o altă solicitare a lui Becali, de învoire pentru a participa la înmormântarea mătuşii sale, a fost respinsă de conducerea Penitenciarului Jilava.
Tot în iulie, Gigi Becali a vrut să se înscrie pentru admiterea la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti, însă nu a primit acordul necesar de la Arhiepiscopie, deoarece se află în detenţie, iar instituţia de învăţământ superior are numai cursuri de zi.
realitatea.net

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …