Friday , March 29 2024

Gigi Becali a fost eliberat luni pentru o zi

becali

Finanţatorul echipei Steaua Bucureşti, Gigi Becali, a ieşit, luni, din Penitenciarul Poarta Albă, acesta fiind obligat să se întoarcă marţi din permisia de 24 de ore, au declarat pentru MEDIAFAX, oficiali din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
Potrivit surselor citate, Gigi Becali va merge, cel mai probabil, la locuinţa sa din Pipera, judeţul Ilfov, unde va trebuie să anunţe Poliţia.
Gigi Becali a ieşit din Penitenciarul Poarta Alba, judeţul Constanţa, după ora 8.00, fiind obligat să se întoarcă marţi dimineaţă, la expirarea celor 24 de ore, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii de detenţie, Gabriel Botezan.
El a precizat că Gigi Becali poate merge cu orice mijloc de transport doreşte şi oriunde pe teritoriul ţării, singura interdicţie în acest sens fiind să nu părăsească România.
Permisia de 24 de ore i-a fost acordată lui Gigi Becali în urma deciziei luate în luna aprilie, de comisia de specialitate a penitenciarului. Becali a fost recompensat pentru bună purtare, după ce a participat la activităţi şi a respectat regulamentul, potrivit unor surse din ANP.
Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul “Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.
Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanţatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.
El a depus, în timpul detenţiei, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum şi o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse.
Instanţa a respins şi cererea de întrerupere a pedepsei lui Becali pe motiv că acesta ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la coloană.
 
 

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …