Thursday , March 28 2024

Gheorghe Ștefan, zis ”Pinalti”, trimis în judecată de DNA într-un nou dosar

Fostul primar al orașului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan, zis și ”Pinalti”, a fost trimis în judecată de către procurorii anti-corupție pentru că ar fi pretins de la directorul Construcţii Hidrotehnice Iaşi 3% din valoarea contractelor pe care le avea în derulare cu Hidroelectrica Sucursala Bistriţa.
pinalti

La începutul anului 2010, Gheorghe Ștefan a pretins de la directorul unei societăți comerciale cu activitate în construcții ca aceasta să sponsorizeze echipa de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamț cu un procentaj de 3% din sumele pe care societatea urma să le încaseze în baza unui contract încheiat cu SC HIDROELECTRICA SA – SUCURSALA HIDROCENTRALE BISTRIȚA privind un obiectiv de investiții având ca obiect lucrări hidroenergetice pe râul Siret, se arată într-un comunicat al DNA.
În schimbul banilor, spun procurorii, Ștefan Gheorghe a promis că va interveni pe lângă funcționarii din conducerea SC Hidroelectrica SA, societate cu capital majoritar de stat care aloca fondurile necesare investiției, pentru a se continua finanțarea obiectivului amintit.
În temeiul solicitării lui Ștefan Gheorghe, în perioada 2010 – 2011, între SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamț în calitate de prestator și societatea cu activitate în construcții, în calitate de beneficiar, au fost încheiate șapte contracte de reclamă și publicitate în temeiul cărora au fost emise nouă facturi fiscale și a fost achitată prin ordine de plată suma totală de 998.000 lei, în condițiile în care nu există nici un document privind executarea obligațiilor asumate de prestator”, se mai arată în comunicat.
 

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …