Thursday , April 25 2024

Gabriela Firea și toată familia ei sunt infectați cu coronavirus, a doua oară în trei luni

Gabriela Firea, ministrul Familiei, anunţă că ea, soţul ei, primarul din Voluntari, Florentin Pandele, și copiii au din nou COVID, de la cei mici probabil. Este a doua oară în trei luni când familia Firea se îmbolnăvește. De data aceasta, este vorba de varianta Omicron, care „e peste tot și se răspândește ca focul”, spune fostul primar al Capitalei. În plus, a adus „ceva simptome în plus” față de Delta, dar social-democrata precizează că ea și familia se simt acum „binișor”.

„Foto cu zâmbet timid. Avem Covid de câteva zile, din nou. De data aceasta, de la copii. E peste tot, oricum. Se răspândește ca focul. Ei sunt, deja, negativi, dar, între timp, ne-am pozitivat noi. Au trecut deja câteva zile de boală, suntem binisor, ceva simptome în plus la Omicron, față de Delta de acum 3 luni”, a scris Gabriela Firea pe Facebook, duminică seara, postând o fotografie cu soțul și cei doi copii.

„Trec repede și zilele de izolare care au mai rămas…de săptămâna viitoare, din nou, cu energie, plecăm spre activități! Un moral bun crește și imunitatea. Sănătate si optimism tuturor! Doamne-ajută!” – își încheie postarea ministrul Familiei.

Gabriela Firea anunța în octombrie că a făcut COVID, dar că are o formă ușoară de boală și e vaccinată. Ea declara ulterior, într-o emisiune televizată, că s-a tratat cu Arbidol, un medicament de care a făcut rost prin „prieteni, cunoștințe”, pentru că nu figurează pe lista medicamentelor omologate pentru tratamentul COVID în România.

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …