Wednesday , April 24 2024

Gabriela Firea, despre premierea Simonei Halep la National Arena: E clar ca am gresit

Gabriela Firea, primarul Capitalei, a vorbit despre incidentul petrecut saptamana trecuta pe National Arena, cand a fost huiduita de aproximativ 20 de mii de romani in momentul in care a luat cuvantul la ceremonia in care Simona Halep a prezentat trofeul castigat la Roland Garros.
halep-firea

Intr-o interventie la RFI Romania, Firea a spus ca a gresit in clipa in care a urcat pe scena alaturi de Simona, deoarece “nu era momentul potrivit” dupa mitingul PSD.
“M-am tot gandit zilele acestea, am reflectat daca a fost sau nu bine, daca am procedat corect si am ajuns la o concluzie la care sper sa ajunga cat mai multa lume: bunele intentii au existat inca din prima clipa – ca nu a iesit tocmai cum am dorit, intr-adevar, acesta este marele regret…
Eu am avut cea mai buna intentie, dar rezultatul nu a fost cel dorit si este clar ca am gresit, atat eu cat si echipa, pentru ca intr-un climat destul de tensionat cum era cel din Bucuresti acum o saptamana si dupa mitingul PSD, era clar ca nu era cel mai potrivit loc si moment sa inmanez cheia orasului si diploma de excelenta, dupa ce ii conferisem deja titlul de cetatean de onoare Simonei Halep in februarie, pe Arena Nationala, acolo unde noi am organizat cu mare drag si cu tot sufletul intalnirea Simonei cu fanii sai”, a spus Firea la RFI Romania.
Totodata, Firea a sustinut ca s-a temut sa nu fie acuzata de aroganta in cazul in care nu i-ar fi acordat personal Simonei cheia orasului.
“E adevarat, eu am mers doar pe ideea ca asa se procedeaza in toata Europa, asa se procedeaza si in America, vazusem si ca jurnalist astfel de evenimente… Toata dimineata de lunea trecuta am fost criticata ca nu ma organizez mai repede si mai bine pentru a organiza ceva deosebit pentru Simona si m-am gandit ca voi fi acuzata de aroganta daca nu merg acolo sa inmanez si sa plec – pentru ca asta a fost si ideea – sa inmanez cheia, sa ma retrag si sa urmeze tot show-ul pe care l-am pregatit. Nu a existat nici o secunda intentia de a ramane eu in continuare la evenimentul Simonei Halep…
Acum la rece putem sa spunem orice, iar eu pot sa spun ca m-as fi bucurat sa fiu mai inteleapta sau mai prevazatoare si sa organizam o ceremonie, sa spunem, mai restransa, in cadrul Primariei, la sediu sau poate la o alta locatie, si apoi la Arena sa mearga doar Simona, bineinteles ca acum cu mintea de azi, stiti cum e… mintea romanului cea de pe urma”, a adaugat Firea.
In urma cu o saptamana, aroximativ 20 de mii de romani au venit la National Arena, pentru a o felicita pe Simona Halep dupa castigarea turneului de la Roland Garros.

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …