Tuesday , April 16 2024

G4Media: Pădurarii vor fi înarmați și vor primi cinci salarii compensatorii la ieșirea la pensie

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a decis miercuri, cu unanimitate de voturi (232 de voturi), ca personalul silvic cu atribuţii de pază să fie dotat cu armament de serviciu, letal sau neletal, amendând astfel un proiect de lege privind modificarea statutului personalului silvic inițiat de PSD și ALDE.

Conform G4Media, una dintre modificări prevede că „în exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuţii de paza fondului forestier naţional, a fondului cinegetic naţional, a fondului piscicol şi a ariilor naturale protejate are statut special, este dotat cu armament de serviciu letal sau neletal, după caz, şi poate face uz de armă, în condiţiile reglementărilor privind regimul armelor şi muniţiilor”.

O altă modificare menţionează că personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificaţie egală cu minimum 5 salarii brute pe ultima lună de activitate, suportată de angajator.

Decizia Parlamentului vine pe fondul creșterii alarmate, în ultimii cinci ani, a agresiunilor împotriva pădurarilor.

Vezi si

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

Partidele politice, alian­țele, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți vor putea, începând de …