Saturday , April 20 2024

FSLI: Profesorii renunta la greva generala de maine

clasa goala

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a anunțat într-un comunicat de presă că nu sunt întrunite condițiile pentru declanșarea grevei generale.
Membrii de sindicat au fost întrebați prin referendum în perioada 06-09 iunie 2017, pentru a-și exprima opțiunea cu privire la declanșarea grevei generale începând cu data de 12 iunie 2017, precizează FSLI.
„În urma centralizării datelor primite de la sindicatele afiliate, reiese că 45,67 % din totalul membrilor de sindicat F.S.L.I. au spus ”DA” pentru grevă generală, începând cu data de 12 iunie 2017, un număr de 27 de sindicate afiliate având între 50% și 86% opțiune pentru această formă de protest. În această situație, nu sunt întrunite condițiile legale de a declanșa greva generală la nivelul tuturor sindicatelor afiliate la FSLI. Trebuie să spunem răspicat următorul lucru: faptul că nu sunt întrunite condițiile de declanșare a grevei generale nu înseamnă că salariații din învățământ sunt mulțumiți de Legea salarizării! Nemulțumirea lor este profundă! Încă o dată se demonstrează că, în ciuda faptului că sunt umiliți, dascălii pun pe primul plan interesul elevilor și nu doresc ca și aceștia să fie afectați. Este clar că guvernanților nu le pasă de personalul din învățământ, însă aceștia trebuie să ia în calcul faptul că protestele pot fi reluate după începerea anului școlar 2017-2018 și sperăm că ni se vor alătura atât elevii, cât și părinții acestora”, se arată în comunicatul FSLI.
Astăzi este grevă generală în toate școlile din sectorul 6 al Capitalei. În timp ce examenul de bacalaureat este în plină desfășurare, o mie de profesori au decis să protesteze. Greva din acest sector este tranșată la această oră într-o ședință a Inspectoratului Școlar București.
La rândul lor, şefii Inspectoratului Şcolar spun că nu au fost notificaţi în legătură cu protestul, iar oficialii Ministerului Educaţiei dau asigurări că nu vor fi probleme în desfăşurarea Bacalaureatului.
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …