Thursday , April 25 2024

FSLI: Cadrele didactice vor primi salarii reduse şi cu 60%, din 2011

Noua lege unică de salarizare în sistemul bugetar micşorează, din nou, veniturile profesorilor şi va crea confuzie în momentul aplicării, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Potrivit sindicaliştilor, cadrele didactice din mediul rural ar putea primi venituri reduse cu până la 60 la sută în 2011. Ei acuză o serie de prevederi ale legi care s-ar bate cap în cap.
“Potrivit noii legi de salarizare în sistemul bugetar, care se va aplica din 2011, sporul de rural a fost diminuat de la 5-80 la sută din salariu (cât era prevăzut în Legea privind statutul personalului didactic), la 5-20 la sută din salariu. Dacă în 2010 diferenţa procentuală a fost acoperită prin sume compensatorii, în 2011 această prevedere a fost eliminată. În consecinţă, cadrelor didactice care primeau spor de rural de peste 20 la sută din salariu, nu li se mai acorda plăţi compensatorii. Reamintim Guvernului că acest spor se acordă pentru a atrage personal calificat în mediul rural”, explică FSLI.
În proiectul de lege privind aplicarea în anul 2011 a Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, apar în acelaşi articol prevederi care se contrazic, subliniază sursa citată.
“Potrivit Art. 2.,a), în 2011, salariul de bază se calculează prin înmulţirea valorii coeficientului 1 (640 de lei) cu valoarea coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi pentru fiecare funcţie din sistemul public. La acelaşi articol, literele c) şi d) salariul de bază din 2011 este egal cu cel aplicat la data de 31 decembrie 2010, respectiv cel diminuat cu 25 la sută”, indică federaţia, citata de Mediafax.
În concluzie, susţine federaţia, în ciuda negocierilor purtate până acum cu reprezentanţii Guvernului şi a calculelor făcute, nici anul viitor Executivul nu va fi în stare să aplice legea unică de salarizare în sistemul bugetar. Salariile de bază, care se vor aplica, vor fi tot cele reduse cu 25 la sută, dar la care se adaugă un coeficient de corecţie. Valoarea acestui coeficient nu va putea acoperi suma redusă din salariu.
De exemplu, un profesor, grad I, vechime 25-30 de ani care avea salariul de bază, în 2010 înainte de tăierea cu 25%, are 2.365 lei; în 2010, după reducerea de 25 la sută – 1.774 lei; în 2011, varianta 640 lei x 3,79 (coeficientul de ierarhizare), va determina un salariu de 2.427 lei; în 2011, varianta care se va aplica: salariul din decembrie 2010 x tranşa de corecţie, adică 1.916 lei.
FSLI solicită ministrului Muncii şi ministrului de Finanţe să reia cu responsabilitate negocierile pe legea unică de salarizare, să corecteze greşelile care apar în acest text de lege, să acorde sume compensatorii şi în 2011, pentru diminuarea sporului de rural şi să modifice grila unică de salarizare pentru personalul didactic, prin acordarea unor coeficienţi de ierarhizare mai mari.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …