Friday , March 29 2024

FOTO: Basescu a dat mana cu Papa Francisc la Vatican

Traian Băsescu s-a întâlnit marţi, la Vatican, cu Papa Francisc, după ceremonia de întronizare a Sfântului Pontif. Preşedintele a dat mâna cu noul Papă şi au purtat o scurtă conversaţie.
După ceremonia de întronizare, desfăşurată marţi dimineaţă la Vatican, Papa Francisc s-a întâlnit cu delegaţiile internaţionale în Bazilica Sfântul Petru. Traian Băsescu a fost şi el invitat să asiste la ceremonie şi a avut ocazia să se întâlnească şi el cu Papa.
Cei doi şi-au dat mâna şi au discutat preţ de câteva momente.
Papa Francisc, primul Suveran Pontif latino-american, a urcat oficial pe Tronul de la Vatican. Ochii întregii lumi au fost  aţintiţi asupra Cetăţii Sfinte, unde au venit peste un milion de oameni.
Delegaţii din peste 130 de state, inclusiv peste 80 de şefi de stat si de guvern, au fost prezenţi la ceremoniile fastuoase. Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu I, a asistat şi el la mesă, o premieră în relaţiile dintre ortodocşi şi catolici.
Şefi de stat şi de Guvern de pe tot Globul au venit la Vatican. Printre ei se numără Traian Băsescu, Angela Merkel, Jose Manuel Barosso, Albert de Monaco şi regele Belgiei, Albert al II-lea. Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, un catolic practicant, se află şi el în Cetatea Sfântă.

Vezi si

O dronă militară ar fi căzut azi-noapte în Insula Mare a Brăilei

O operațiune de căutare a Armatei Române are loc într-o zonă din Insula Mare a …