Thursday , May 13 2021

Fostul vicepreşedinte al BRD, Sorin Popa, audiat la DIICOT în dosarul acordării de credite frauduloase

sorin popa

Sorin Popa, fostul vicepreşedinte al BRD, este audiat în dimineaţa zilei de joi la DIICOT. La intrare în sediul DIICOT, Sorin Popa a declarat că nu este vinovat și că “minciuna are picioare scurte, iar frica naște monștri”.
În acest dosar, au fost puse sub acuzare mai multe persoane, printre care Remus Truică, fosta soție a acestuia, Irina, fostul senator Sorin Roșca-Stănescu, omul de afaceri Adrian Sârbu, precum și foști și actuali directori ai BRD, respectiv Lucian Cojocaru, Alexandru Claudiu Cercel Duca, Gabriela Ștefănescu Gavrilescu, Dana Băjescu, Andrei Mihail Nanu, Elena Duhomnicu, Monica Ceaușu, Alice Monac, Alexandru Lucian Anghelescu, scrie Agerpres.
Conform DIICOT, la sfârșitul anului 2007, la nivelul conducerii executive a BRD a fost inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul acordării de credite, cu încălcarea normelor de creditare, atât cele interne, cât și cele emise de BNR, unor persoane fizice și/sau societăți comerciale, activitatea infracțională concretizându-se în obținerea unor importante sume de bani din săvârșirea subsecventă a unor infracțiuni de înșelăciune.
Prejudiciul cauzat BRD se ridică la aproximativ 43,5 milioane de euro.
Doi dintre liderii grupării, folosindu-se de funcțiile deținute în BRD, au racolat și controlat activitatea mai multor persoane subordonate și aflate în raporturi de muncă cu banca, persoane care prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu sau prin neîndeplinirea acestora au facilitat aprobarea/acordarea frauduloasă a 17 credite unor persoane fizice sau juridice, cunoscând faptul că pentru niciunul dintre credite nu erau îndeplinite condițiile minime impuse de normele de creditare și că imobilele folosite pentru garantarea acestora au fost supraevaluate.
Remus Truică a beneficiat de 15 dintre cele 17 credite acordate în mod fraudulos de BRD.
Creditele au fost date unor persoane fizice sau juridice aflate sub controlul lui Truică, acesta obținând astfel suma de 35 milioane euro, care a fost în cea mai mare parte externalizată prin includerea acesteia în circuite financiare prin conturi deschise în Monaco, Elveția, Austria și Cipru, conturi controlate direct de Remus Truică și Cristian Aparaschivei (șoferul lui Truică).
Banii au fost folosiți pentru achiziționarea unor bunuri de lux, ambarcațiuni și imobile.
Niciunul dintre cele 17 credite nu a fost restituit, fiind trecute în categoria creditelor neperformante, BRD constituind provizioane în cuantum de 20,2 milioane euro, după ce anterior au fost efectuate prelungiri succesive ale termenelor de constituire a depozitelor colaterale pentru plata dobânzilor și comisioanelor.
 
 

Vezi si

Școlile doctorale de la Academia de Poliție au fost desființate

Executivul a adoptat, joi, proiectul de hotărâre privind reorganizarea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” …