Sunday , December 4 2022

Fostul principe Nicolae participă la funeraliile Regelui Mihai

regele-printul

Fostul principe Nicolae va participa, împreună cu logodnica sa, la funeraliile bunicului său, regele Mihai. Mai mult, principele dezmoștenit a primit un rol în cadrul protocolului funerar, a spus avocatul său.
 
Nicolae, fiul principesei Elena a rămas fără titlul de principe şi scos din linia de succesiune la tron acum doi ani, din ordinul regelui Mihai.
În urmă cu o lună, fostul principe Nicolae a fost implicat într-un scandal după ce a încercat să intre cu forța în reședința Regelui Mihai din Elveția, imediat după împărtășania acestuia.
„A fost a șaptea oară când am venit și am încercat, în ultimii doi ani. Nu am avut ce să fac, în afară de a încerca. Am încercat cu scrisori, am încercat la telefon, am încercat față în față. Am venit aici și am stat patru ore, la un moment dat. Am vrut să îl văd pe bunicul meu. Am întrebat, dar totul a fost un răspuns negativ”, a declarat Principele Nicolae, pentru un post de televizune.
„Va participa la înmormântare. A primit o adresă oficială din partea Casei Regale că are un loc în cadrul protocolului funerar şi va participa împreună cu logodnica lui, Alina Maria Binder. Legătura dintre Casa Regală şi prinţul Nicolae se va face printr-un oficial al Casei Regale, domnul Traian Sîrcă”, a spus Radu Enache, avocatul fostului principe Nicolae, conform Digi 24.
Acesta a precizat că prințul dezmoștenit „va rămâne în ţară şi va participa la toate activităţile indicate în protocol”.

Vezi si

VIDEO – „Cel mai tranzitat buștean din Piatra Craiului”. Aproape întreaga faună sălbatică a României, surprinsă de o cameră montată în pădure

O cameră de supraveghere montată într-un luminiș în munții Piatra Craiului, unde sunt mai mulți …