Thursday , April 25 2024

Fostul ministru Vlad Voiculescu: „Există indicii” că decesele de COVID nu sunt raportate corect

În prima sa ieșire publică de la demitere, Vlad Voiculescu a acuzat că “există indicii” că decesele COVID-19 nu sunt raportate corect și că numărul ar fi mai mare decât în realitate. El i-a sugerat lui Florin Cîțu să revadă metotologia de raportare făcută în guvernarea PNL. Întrebat care ar fi diferențele, fostul ministru al Sănătății a spus că nu vrea să pronunțe cifre.

Chestionat de ce nu a semnalat această situație până acum, el a susținut că a descooperit în urmă cu mai puțin de 10 zile și că formase un grup de lucru care să verifice metodologia de raportare.
“Avem un ministru interimar al Sănătății, care este şi prim-ministru (…). O să îl rog pe dl ministru interimar să revadă metodologia făcută sub conducerea PNL anul trecut cu privire la raportarea deceselor din spitale COVID-19. Nu aş vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reușit să documentăm, dar investigaţia pe care am început-o ne arată că există diferenţe fundamentale între între ceea ce se raportează și datele reale”, a declarat Vlad Voiculescu în conferință de presă susținută vineri.

“Există indicii că sunt diferențe între decesele raportate, mai puține decese. Vorbim despre o statistică și o metodologie care trebuie schimbată”.
El a explicat că sunt diferențe între datale raportate de spitale în platforma informatică Coronaforms și situația primită la Ministerul Sănătății, fiind două raportări separate.

Întrebat insistent, apoi, cât de mare este diferența, Voiculescu a spus că nu vrea să pronunțe cifre, dar crede că sunt “semnificative”.

HotNews

 

Vezi si

Percheziții la un maestru spiritual yoghin, acuzat de viol și trafic de persoane

Poliţiştii Capitalei efectuează, joi, percheziţii la un maestru spiritual şi instructor de yoga, discipol al …