Thursday , March 28 2024

Fostul ministru Daniel Chiţoiu, internat la Floreasca în urma unui accident în care murit un om

Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost adus, joi seara, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând un traumatism toracic suferit în urma unui accident rutier, au declarat, pentru Agerpres, surse medicale.

Fostul ministru va rămâne internat în unitatea medicală, în prezent efectuându-i-se investigaţii medicale.

Fostul ministru Daniel Chiţoiu, secretar general al ALDE, a fost implicat, joi, în accidentul rutier petrecut pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Zamfireşti din judeţul Argeş, au confirmat surse din rândul anchetatorilor.

IPJ Argeş a precizat că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul condus de un bărbat de 82 de ani, din Piteşti, care se deplasa pe direcţia Piteşti – Râmnicu Vâlcea, şi un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din Bucureşti.

În urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat decesul bărbatului de 82 de ani şi rănirea gravă a pasagerei dreapta faţă din acelaşi autoturism.

Celălalt conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, conform IPJ Argeş.

„Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş desfăşoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs, urmând ca mecanismul şi cauzele producerii lui să fie stabilite în urma expertizelor. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 192 şi 196 din Codul Penal”, arată IPJ Argeş.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …