Tuesday , April 16 2024

Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, audiat la DNA

valcov

Fostul ministru al Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, s-a prezentat, luni dimineaţă, la DNA, unde a fost audiat de procurori în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.
Darius Vâlcov a spus, la ieşirea de la DNA, că a făcut o singură declaraţie în faţa procurorilor şi că nu crede că s-au extins cercetările în cazul său.
Întrebat de jurnalişti dacă crede că senatorii din comisia juridică îi vor da un aviz favorabil, Darius Vâlcov a declarat că nu ştie.
Solicitarea DNA pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov a ajuns, vineri, la secretariatul Senatului, şi urmează procedura normală, respectiv transmiterea la Biroul Permanent, care se va reuni, luni, şi care o va transmite comisiei juridice, în vederea unui aviz. După ce ajunge la comisie, senatorul Darius Vâlcov îşi poate vedea dosarul de la DNA şi îşi poate prezenta cauza în faţa colegilor jurişti.
Potrivit Regulamentului Senatului, în cazul reţinerii şi arestării preventive pentru un senator, comisia juridică are un termen de maxim trei zile pentru a elabora raportul, şi a-l transmite plenului, pentru vot final.
Procedura parlamentară impune ca votul în plenul Senatului să fie dat în maxim cinci zile de la finalizarea raportului comisiei juridice.
DNA a cerut aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.
Procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Darius Vâlcov, în 13 martie, că este suspectat de trafic de influenţă, faptă comisă în perioada în care a fost primar al municipiului Slatina. Vâlcov a declarat că este nevinovat şi că nu a luat mită pentru intervenţii în sprijinul unui om de afaceri.
În acelaşi dosar, mai sunt urmăriţi penal primarul din Slatina, Minel Prina, în cazul căruia instanţa supremă a decis, sâmbătă seară, să fie plasat în arest la domiciliu, precum şi Lucian Petruţ Suşală, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firmă administrată de Primăria Slatina. În cazul acestuia, instanţa supremă a decis arestarea preventivă. Prina este suspectat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în timp ce Suşală este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.
Anchetatorii au dispus, în acelaşi dosar, cercetarea sub control judiciar a lui Bogdan Petrică Timofte şi a lui Cristian Constantin Tomescu, ambii fiind suspectaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.
 
 

Vezi si

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

Partidele politice, alian­țele, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți vor putea, începând de …