Friday , March 29 2024

Fostul ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, audiat la DNA

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor, a fost chemat la Direcția Națională Anticorupție pentru audieri. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu știe pentru ce a fost chemat și în ce dosar va fi audiat.
gabriel sandu

Gabriel Sandu a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul Microsoft. Instanţa spune că, iniţial, acesta a încercat să creeze o aparenţă de legalitate cu privire la contractele de licenţiere, la care însă ar fi renunţat cu uşurinţă, spun judecătorii. Dorinţa de afirmare politică a avut câştig de cauză în faţa responsabilităţii pe care o avea în calitate de ministru.
Sentințele în acest dosar au fost deja contestate, inclusiv de procurorii DNA, iar procesul se va relua la completul de 5 judecători al Curții Supreme.
Adevărații beneficiari ai ilegalităților cu licențele Microsoft sunt oamenii de afaceri Claudiu Florică și Dinu Pescariu. O spun judecătorii Curții Supreme, în documentul în care motivează sentinţele date lui Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan, Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae. Florică şi Pescariu au recunoscut în faţa procurorilor că au cumpărat, cu milioane de euro, bunăvoința celor patru condamnați, pentru a reuși parafarea înțelegerii cu statul român în 2009, iar ca efect al legii au scăpat de anchetă.
 

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …