Tuesday , April 23 2024

Fiul scriitorului Andrei Pleșu, cercetat sub control judiciar în dosarul de trafic de droguri

​Mihai Pleșu, suspect într-un dosar de trafic de droguri, a fost plasat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, sub control judiciar, el având de asemenea interdicția de a părăsi Bucureștiul. Alte patru persoane au primit arest la domiciliu, potrivit Mediafax.

Magistrații Tribunalului Iași au decis în noaptea de sâmbătă spre duminică să-l plaseze pe Mihai Pleșu sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, el având interdicția de a părăsi Bucureștiul. Față de o altă suspectă din dosar s-a luat tot măsura controlului judiciar, iar alte patru persoane au fost plasate sub arest la domiciliu.

Avocata sa a susținut că procurorii nu au efectuat niciun flagrant în acest dosar, că acuzațiile contra lui Mihai Pleșu sunt bazate pe afirmațiile unor diverși oameni și că acestuia i-au fost încălcate drepturile, în timpul audierii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Iași.

“Este o persoană bolnavă, nu există boli inventate, sunt boli de cinci ani de zile, a suferit două infarcturi miocardice, are o stenoză și un stent pe o arteră a inimii, este hipertensiv, a reclamat acest lucru încă de la 6.30 dimineața, până la ora 3 dimineața, când a fost condus în centru pentru arestații preventiv, el nu a mâncat absolut nimic, a fost lăsat să se întindă abia la ora 22.30, deci de la 6 dimineața până la ora 22.30 nu a avut posibilitatea să stea întins. A solicitat o salvare în sediul BCCO și nu i s-a permis, i s-a refuzat acest lucru. I s-a spus că poate beneficia de îngrijiri medicale la sediul arestului”, a declarat Sandra Grădinaru.

Inițial, Mihai Pleșu, fiul scriitorului Andrei Pleșu, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost audiat la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Iași, în dosarul de trafic de droguri în care a fost ridicat de polițiști ca suspect.

Surse judiciare au declarat că Mihai Pleșu avea în București o plantație de cannabis, pe care o creștea împreună cu un alt bărbat, vizat și el în dosar. Comercializarea drogurilor era făcută de regulă la el în apartament, iar cannabisul era ascuns fie în casă, fie în mașină.

Codul pentru fiecare gram de cannabis era “1 minut”, spun sursele judiciare. De exemplu, când Mihai Pleșu era sunat de către consumatori, aceștia spuneau că vin la el “pentru 15-20 de minute”, ceea ce însemna că vor să cumpere 15-20 de grame de cannabis. Potrivit sursei citate, iubita lui Mihai Pleșu s-a prezentat la DIICOT București, însă nu a fost audiată. Femeia a venit cu copilul pe care-l are cu Mihai Pleșu, urmând să dea declarații la o dată ulterioară.

Vezi si

Prima reacție a lui Ciolacu după decizia Coaliției privind noii candidați la Primăria București: „De astăzi, bucureștenii chiar au ce alege! Succes, Gabi!”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut o primă reacție pe Facebook după decizia de a-l …