Thursday , April 25 2024

Fiica primarului din Pitesti, retinuta de DNA

pendiuc1

Fiica primarului municipiului Pitești, Emanuela Pendiuc, a fost reținută, joi seară, pentru 24 de ore, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, acuzată de complicitate la luare de mită în dosarul în care este implicat tatăl său, Tudor Pendiuc, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres. Emanuela Pendiuc va fi prezentată Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit aceleiași surse, Emanuela Pendiuc ar fi beneficiat de un apartament intr-un cartier rezidențial, în Capitală, care ar fi fost luat cu titlul de mită, transmite corespondentul Realitatea TV.
Primarul municipiului Pitesti, Tudor Pendiuc, a fost adus, joi, în jurul orei 12.30, la sediul central al DNA, pentru a fi audiat de procurorii DNA într-un dosar de corupție, potrivit HotNews. Pendiuc fusese escortat, înainte de a fi adus la DNA, la sediul Primăriei Pitești, pentru a asista la percheziții, iar după mai puțin de un sfert de oră, a fost din nou urcat într-o mașină care a plecat spre Capitală. La intrarea în sediul Primăriei Pitești, Pendiuc a susținut că nu știe pentru ce este cercetat.
“Nu știu, dar în stadiul actual de dezvoltare a României, ne putem aștepta la orice”, a declarat primarul.
Procurorii DNA au efectuat, joi, 18 percheziții în București și Argeș, fiind vizate Primaria si pe edilul din Pitesti, Tudor Pendiuc (PSD), si mai multi oameni de afaceri, intr-un dosar ce vizeaza fapte de coruptie privind acordarea unor contracte de achizitii publice mai multor firme, la care procurorii fac perchezitii, potrivit unor surse judiciare.
Unul dintre aceste contracte are legătură cu achizițiile făcute de Regia de Transport Public Pitești, privind cumpărarea mai multor autobuze, informează Mediafax.
Prejudicul estimat de procurori, în această cauză, ar fi de aproximativ un milion de euro.
 Mai multe pe HotNews.
 

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …