Friday , April 19 2024

Feroviarii anunţă grevă de avertisment în 16 martie, trenurile nu vor circula două ore

Trenurile nu vor circula timp de două ore, în 16 martie, când sindicaliştii de la Federaţia Mişcare Comercial au anunţat grevă de avertisment, ziua fiind aleasă deoarece atunci şi celelalte confederaţii sindicale vor organiza un miting în Capitală.
Preşedintele Federaţiei Mişcare – Comercial, Gheorghe Frăţică, a declarat că acţiunea deprotest a fost decisă, joi, în cadrul Consiliului Naţional al organizaţiei.
Greva de avertisment va fi organizată între orele 7.00 şi 9.00, în intervalul orar respectiv necirculând niciun tren.
Protestul este motivat de faptul că nu au fost semnate contractele de muncă la CFR Călători şi CFR Infrastructură.
“Noi suntem în conflict deschis, dar până pe 16 martie putem semna contractele şi astfel să anulăm greva. Ne vom întâlni azi (joi – n.r.) şi cu colegii de la celelalte federaţii pentru a încerca să organizăm împreună protestul”, a spus Frăţică.
În 16 martie, va fi dezbătută şi votată moţiunea de cenzură intitulată “Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate”, depusă de opoziţie la adresa Guvernului pentru Codul Muncii. Moţiunea a fost citită, miercuri, în Parlament.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …