Alte stiri
Iohannis pierde un potențial aliat. Turcia îl susține pe olandezul Mark Rutte la șefia NATO
acum 14 hours
Gheorghe Flutur solicită Comisiei Europene continuarea Autostrăzii A7 de la Siret până la granița cu Polonia
acum 15 hours
Băiatul, elev în clasa a 10-a, a fost atacat de un adolescent de aceeași vârstă. Victima a fost transportată imediat la spital, suferind răni la nivelul antebrațului.
Incidentul a avut loc miercuri după prânz, în fața Liceului Tehnic „Iuliu Maniu” din București și ar putea avea drept cauză uni conflict mai vechi între cei doi.
Directoarea unității de învățământ a fost cea care a sunat la 112 și a raportat evenimentul.
În momentul în care Poliția a ajuns la fața locului, agresorul deja fugise, însă a fost identificat pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.
”Astăzi, 3 aprilie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 21 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 13.00, cu privire la faptul că un elev din cadrul unei instituții de învățământ, din Sectorul 6, ar fi fost agresat fizic. La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul secției, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un elev, în vârstă de 16 ani.
Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că victima ar fi avut un conflict spontan cu patru minori, din afara unității de învățământ. Ulterior, acesta ar fi fost agresat fizic de unul dintre minori, cu un obiect tăietor-înțepător.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care i-a acordat primele îngrijiri medicale, elevul fiind transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
De asemenea, polițiștii au depistat la scurt timp trei minori implicați în eveniment, iar cu sprijinul colegilor din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, a fost depistat încă un minor implicat, aceștia fiind conduși la sediul secției pentru audieri.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 21 Poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, se arată în comunicatul poliției.
Tags Bucuresti elev injunghiat liceu Obiectiv de Suceava
Senatul a adoptat, luni, cu numeroase amendamente, proiectul de lege privind Codul silvic, iniţiat de …