Friday , March 29 2024

Elena Udrea, PRIMA REACŢIE după scandalul "PARIS": O lucrătură tipică a SIE

udrea

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a acuzat, joi, într-o conferinţă de presă, intervenţia spionilor SIE în campania electorală, cu scopul de a face presiuni asupra sa. În ceea ce priveşte cazul “Paris”, aceasta a declarat că intenţionează să acţioneze în judecată hotelul care a făcut publice hârtii de la recepţia complexului. Totodată, liderul PMP a declarat că a fost fotografiată în propria casă, “spre miezul nopţii”.
“Atacurile nemaiîntâlnite la care este supus un candidat sunt justificate de interesul celor care sunt în competiţie, dar şi al celor care stau în spatele lor. Aşa cum arată lucrurile, analizând atacurile nefondate, mă bat nu numai cu contracandidaţii mei la preşedinţie, mă bat cu reprezentanţi ai serviciilor secrete, care au ales să intre în această camppanie. În spatele lui Ponta şi Iohannis stau nu doar două structuri înţesate de oameni corupţi, ci şi reprezentanţi ai serviciilor secrete care au ales să joace în mod ocult în favoarea unuia sau altuiadintre candidaţi. Miza o reprezintă voturile Elenei Udrea. Miza o reprezintă pentru Ponta demobilizarea electoratului meu pentru ca acesta să nu vină în turul 2 la vot, pt Iohannis miza e luarea electoratului de la Udra şi ducerea sa către ACL”, a declarat Elena Udrea, joi, într-o conferinţă de presă.
Liderul PMP a acuzat presiuni din partea Serviciilor secrete, pe care le suspectează de jocuri politice.
“Reprezentanţii serviciilor mi-au răspuns. Am văzut azi pe un site poze care mă arată într-o ipostază privată, alături de 2 prietene. Sunt două femei de vârsta mea pe care le cunosc de ani de zile. Pe Topoliceanu o ştiu de 20 de ani. Avem o relaţie de prietenie, nu văd nimic vinovat în a fi cu o prietenă la masă. Bica este o femeie de vârsta mea, procuror, o cunosc de 5 ani, avem o relaţie bună, de amiciţie. Bica mergea la o întâlnire oficială la Haga. Întâmplător, în acel weekend, trei femei erau la Paris şi au fost fotografiate în mod profesionist. Este un filaj al Serviciilor secrete, care s-au obosit pe cheltuiala statului român să fileze trei femei aflate într-un weekend privat. Nu înţeleg relevanţa situaţiei. Modul în care pozele sunt făcute de la distanţă, profesionist, cu aparatură de specialitate şi de sus este clar că nu e vorba de paparazzi. Suntem pozate din maşină, la intratre în metrou. Pozele arată că cei care le-au făsut sunt profesionişti”, a spus Udrea.
Totodată, preşedintele PMP a declarat că intenţionează să acţioneze în judecată hotelul care a făcut publice notele şi facturile de la recepţie, şi subliniază că astfel de documente puteau fi date numai “unor instituţii care le-au cerut”.
“S-au cerut facturi de la hotel, au fost date de la recepţie. Sunt poze date de la recepţia hotelului, un hotel pe care-l voi acţiona în judecată. Nu puteau fi date decât unor instituţii care le-au cerut. Ele s-au făcut în weekendul de Valentine’s day, iar nota de la recepţie a fost cerută în 29.9.2014. E vorba de o colaborare între reprezentanţi ai serviciilor”, a mai spus Udrea.
“Temerea pe care o am acum e legată de ce se poate întâmpla în condiţiile în care avem un candidat împotriva căruia joacă şi reprezentanţi ai serviciilor secrete, care ar trebui să stea departe de jocul electoral. După plecarea lui Băsescu de la Cotroceni, există un vid de putere. Cu Ponta, un candidat slab, şantajabil, având în spate un partid plin de corupţi, cu Iohannis, un candidat care stă sub semnul incompatibilităţii, este uşor să vezi jocul structurilor din spatele acestei lupta care încearcă să acapareze puterea”, a spus Udrea.
Mai mult, preşedintele PMP a relatat un episod petrecut recent, în care aceasta a fost fotografiată în propria casă.
“Am fost fotografiată în propriul apartament. Spre miezul nopţii. Este o presiune extraordinară la care sunt supusă. Se cere retragerea mea din competiţie. Nu mă voi retrage! O duc până la capăt! Nu e posibil ca la 25 de ani de la Revoluţie să riscăm să ne întoarcem într-un regim în care ne era teamă că Securitatea află ce punem pe masă. Sunt vremuri care ar trebui să ţină de trecut, iar putarea trebuie exercitată democratic, în numele poporului. O clasă politică coruptă e o piedică în calea dezvoltării ţării. Sunt un om liber, care crede în democraţie. Cer alegătorilor mei să nu se lase descumpăniţi”, a completat preşedintele PMP.
“Ieri a apărut pe un site obscur din Germania numele meu implicat în dosarul EADS. Este o lucrătură tipică SIE. Cei de la evenimentul Zilei au aflat că plângerea la care face referire Vlad Georgescu e făcută de Georgescu. Acesta a scris un text pe propriul site, l-a preluat tot el pe alte site-uri. Este o lucrătură aruncată pe piaţa din România pentru a mi se amesteca numele într-un dosar în care am spus că vrea să văd cine este implicat. Până la capăt voi duce această luptă cu toate costurile!”, a mai spus Udrea.
“Vizita a fost privată. Azi am văzut pozele, am pus un avocat să ia legătura cu cei de la hotel. Nu m-am gândit niciodată că sunt urmărită. Mă gândesc ce mai urmează. Probabil pozele de luni seară, din propria casă. Azi, cu trei zile înainte de alegeri, s-a constatat că e momentul potrivit pentru a ieşi cu aceste fotografii care nu spun nimic. Nu sunt afectată, că poze mi-am făcut şi eu cu mobilul, problema e că oameni din serviciile secrete care s-au deplasat la Paris să mă fotografieze. Site-ul pe care au apărut dimineaţă a dispărut. Nu mai există. A scos pozele şi a dispărut”, a mai spus Udrea.
realitatea.net
 
 

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …