Saturday , April 20 2024

ELENA UDREA poate fi ARESTATĂ si în dosarul "Gala Bute". Vot strans al colegilor deputati

 
udrea1

Elena Udrea a mers luni în plenul Camerei Deputaților, unde se dezbate și votează cererile DNA de încuviințare a urmăririi penale și de a arestării preventive a fostului ministru în dosarul “Gala Bute”.
Deputaţii au votat pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea în dosarul “Gala Bute”. Dacă pentru încuviinţarea urmrării penale votul a fost covârşitor în favoarea cererii DNA, în privinţa cererii de arestare preventivă scorul a fost mult mai strâns.
170 de deputaţi au votat PENTRU arestare, iar 117 au votat contra acestei măsuri.
Deputaţii au votat si pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele Elenei Udrea în dosarul Gala Bute. 218 deputaţi au votat pentru încuviinţarea urmăririi penale, iar 76 de voturi au fost împotrivă.
Imediat după discurs, Elena Udrea s-a mai întreţinut cu câţiva colegi şi apoi a plecat de la Palatul Parlamentului, cel mai probabil spre casă, unde ar trebui să ajungă până la ora 19.00. Ea se va deplasa pe un traseu dinainte stabilit cu poliţiştii de la Secţia 2.
 
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …