Thursday , April 25 2024

Edward Snowden va cere azil politic în Rusia. Preşedintele Dumei: Trebuie să îi acordăm

snowden

Fostul consultant al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden va cere azil politic în Rusia, a declarat, vineri, un participant la întâlnirea de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova dintre Snowden şi reprezentanţi ai organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului.
“Snowden a făcut o declaraţie, el va cere azil politic în Rusia”, a precizat pentru agenţia RIA Novosti un participant la această întâlnire, adăugând că această decizie a fost dictată de imposibilitatea ca Snowden să se stabilească în una dintre ţările din America Latină dispuse să-i acorde azil politic, scrie Agerpres.
Kremlinul a afirmat la rândul său că Edward Snowden, care este blocat de peste trei săptămâni pe aeroportul din Moscova, poate rămâne în Rusia dacă pune capăt activităţilor sale împotriva Statelor Unite.
“Snowden ar putea rămâne, teoretic, în Rusia, în cazul în care, în primul rând, el va renunţa în totalitate la activităţile sale care îi afectează pe partenerii noştri americani, şi, în al doilea rând, dacă doreşte acest lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, pentru agenţia Interfax.
La întrevederea de pe aeroport, Edward Snowden a promis că “nu va mai aduce prejudicii SUA” dacă va obţine azil politic în Rusia, a afirmat avocatul rus Guenri Reznik pentru ziarişti.
Rusia trebuie să-i acorde azil politic fostului consultant al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden, a declarat vineri Serghei Narîşkin, preşedintele Dumei, camera inferioară a Parlamentului rus, relatează AFP.
“Rusia trebuie să-i acorde lui Snowden azil politic sau azil politic temporar”, a declarat Narîşkin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, la postul de televiziune Vesti 24.
“SUA, care cer extrădarea lui Snowden, aplică în continuare pedeapsa cu moartea şi consider că există un risc semnificativ ca Edward Snowden să fie condamnat la această pedeapsă. Nu avem dreptul să permitem să se întâmple acest lucru”, a declarat Narîşkin.
“Îl consider pe Snowden un apărător al drepturilor omului care acţionează pentru milioane şi milioane de oameni din întreaga lumea”, a subliniat el.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …