Saturday , April 20 2024

Eduard Hellvig, votat de Parlament pentru șefia SRI: Voi continua lucrurile începute de Maior

hellvig

Eduard Hellvig a fost validat prin votul dat de Camera Deputaților și Senat pentru funcția de director SRI, cu un scor zdrobitor: 498 de voturi pentru și doar 15 împotrivă. Parlamentul a supus la vot, astăzi, numirea lui Eduard Hellvig la şefia Serviciului Român de Informaţii. 
Eduard Hellvig avea nevoie de cel puțin 212 voturi. Au fost prezenți 513 parlamentari. Votul a fost secret, cu buletine de vot.
Eduard Hellvig a depus jurământul în fața plenului: ” Eu, Hellvig Eduard, jur că voi indeplini cu deplina credință și nepărtinire atribuțiile din funcția de director al SRI”.
Acesta a susținut și un scurt discurs, în care a vorbit despre consolidarea statului de drept prin combaterea corupției.
”Vă mulţumesc pentru încrederea acordată şi pentru punctele de vedere exprimate! SRI a cunoscut în ultimii ani un proces amplu de modernizare. În viziunea mea, prioritatea SRI trebuie să fie consolidarea performanţei: combaterea corupţiei. Corupţia reprezintă un factor de risc. Evoluţiile recente ne-au demonstrat cât de important este controlul democratic. În viziunea mea, atribuțiile SRI trebuie să fie imbunatatirea performantelor. (…)Evolutiile recenete ne-au demonstrat cat de imporatant este controlul parlamentar si colaborarea cu CCR. Vă asigur de disponibilitatea mea de a colabora”, a spus Hellvig, de la tribuna Parlamentului.
Eduard Hellvig a explicat că fenomenul corupției reprezintă un factor de risc atât în ceea ce privește siguranța națională, dar și pentru buna funcționare a instituțiilor statului.
“Cu toate că s-au înregistrat progrese majore în ultimii ani, corupția reprezintă în continuare un factor de risc pentru siguranța națională, afectând economia și subminând funcționarea instituțiilor. Când istoria s-ar putea să nu mai aibă vreodată răbdare cu noi, dacă vrem ca România să rămână în picioare, va trebui să avem un stat puternic, clădit pe un parteneriat democratic cu proprii cetățeni și pe pilonii instituționali solizi”, a mai spus Hellvig.
Acesta s-a referit, în discursul său, și la necesitatea întăririi relațiilor strategice cu partenerii euro-atlantici în contextul evoluțiilor din regiune.
“Îmi doresc aprofundarea cooperării operaționale și a schimbului de informații cu partenerii euro-atlantici, în special cu SUA, în contextul escaladării tensiunilor în regiunea noastră și a deciziilor de repivotare militar-strategică a NATO în estul Europei. Evoluțiile recente ne-au demonstrat cât de important sunt controlul parlamentar asupra activității SRI și colaborarea SRI cu Parlamentul și CCR pentru definirea unui cadru legislativ care să răspundă deopotrivă imperativelor democratice și celor de siguranță națională”, a conchis Hellvig.
Ulterior, Hellvig le-a declarta jurnaliștilor că va colabora inclusiv cu generalul Coldea, dar a promis că va continua lucrurile începute de George Maior:
”Aștept în perioada urmatoare să imi cunosc colegii sper că împreună cu dânșii să continue lucrurile bune din SRI.Aprecierea personala pentru SRI este foarte buna la momentul acesta nu am niciun motiv pentru care să nu colaborez cu toți adjuncții din SRI și cu domnul Coldea. Evident că nu vor exista schimburi în SRI. Institutia în sine nu are probleme de imagine a existat o perioadă extrem de solicitanta SRI a ramas independentă în toată perioada actuală de la preluarea mandatului de către Maior această independență institutională față de corpul politic e important să fie dusă mai departe daca au existat mici sincopePoate o dipomatie ar ajuta la transparentizarea SRI în fond nu cred că există probleme fundamentale. Îi mulțumesc fostului director sunt convins că va sta alaturi de instituția pe care a consolidat-o sunt convins ca lucrurile incepute de el vor fi continuare de mine și SRI”.
 
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …