Friday , March 29 2024

Eduard Hellvig: SRI nu are acoperiţi în politică sau în justiţie şi nu se va implica în jocurile de putere

SRI

Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat, miercuri, după audierea sa în comisia parlamentară de control, că Serviciul nu are ofiţeri sub acoperire în politică şi în justiţie. Hellvig a adăugat că există interesul de a destabiliza SRI, dar a precizat că acesta dispune de instrumentele necesare pentru a se apăra pe sine, cât şi pe cetăţenii României.
“SRI nu are şi nu va avea acoperiţi în politică şi în jusitiţie”, a declarat directorul SRI după mai multe de şapte ore de audieri în Comisia SRI. El a precizat că în mandatul său Serviciul Român de Informaţii nu se va ocupa de jocuri de putere şi nu va organiza proteste, aşa cum s-a afirmat în anumite locuri. Hellvig a spus că îşi doreşte o colaborare transparentă cu toate instituţiile statului.
”Suntem martori la o divizare în societatea românească, la atacuri fără precedent la adresa Serviciului. Am preluat mesajele venite din partea persoanelor de bună credinţă. Le vom trata cu toată seriozitatea adecvată situaţiei, suntem conştienţi de lucrurile vehiculate în spaţiul public şi le voi trata cu toată responsabilitatea. Există interesul de destabiliza o instituţie puternică şi serioasă a statului român. SRI are instrumente să se apere atât pe el, dar mai ales pe cetăţenii României”, a mai spus Hellvig, argumentând că un SRI slab ar însemna o Românie dezarmată în faţa ameninţărilor.
El a spus că “demonizarea” insitutţiei pe care o conduce prin atragerea sau plasarea în zona speculaţiilor îi afectează pe angajaţii oneşti ai serviciului, afectându-i misiunea dată de lege.
“Este greu să ne apărărm, pentru că ştim că fiecare mesaj pe care îl transmitem este interpretat”, a mai declarat Hellvig, adăugând că acesta este şi motivul pentru care atacurile continuă.
 

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …