Friday , April 19 2024

Eduard Hellvig, AVIZAT favorabil pentru şefia SRI în comisia parlamentară

eduard_hellvig

Eduard Hellvig, propus de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații (SRI), a fost avizat favorabil în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.
Comisia SRI a dat aviz favorabil propunerii ca Eduard Hellvig să fie numit în funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii, fiind înregistrate 7 voturi “pentru” şi unul “împotrivă”.
Europarlamentarul PNL Eduard Hellvig a fost propus, joia trecută, de președintele Klaus Iohannis pentru postul de director al SRI. Liberalul a fost audiat marţi dimineaţa la Comisia de control a activităţii SRI, şedinţa având loc cu uşile închise.
La şedinţă au fost prezenţi toţi membrii acestui for, cu excepţia deputatului Sebastian Ghiță. Acesta se află marţi dimineaţă la instanţa supremă, unde se judecă cererea lui de ridicare a controlului judiciar, măsură luată de procurori în dosarul în care este cercetat alături de cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu.
Ghiţă a declarat, luni, cu o zi înaintea audierilor, că reflectează la ideea de a se retrage din Comisie, dar că va lua parte la audierea lui Hellvig, fapt care nu s-a mai întâmplat.
Birourile permanente reunite ale celor două Camere urmează să stabilească miercuri când va avea loc votul în plenul comun.
Potrivit art.23 din Legea nr.14 din 24 februarie 1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, SRI este condus de un director, cu rang de ministru.
Acesta este “numit de Camera Deputaților și Senat în ședință comună, la propunerea Președintelui României, în urma audierii celui propus de către comisia însărcinată să exercite controlul parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, care va prezenta un raport în fata celor două Camere ale Parlamentului.”
Potrivit legii, la numirea în funcție, directorul depune, în fața Parlamentului, jurământul de învestitură.
 

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …