Wednesday , April 24 2024

Dupa noua Constitutie, preşedintele nu mai poate refuza un ministru, la remaniere

constitutie

USL a agreat ca noua Constituţie să clarifice raporturile dintre preşedinte, pe de o parte, şi Guvern şi Parlament, pe de altă parte, în sensul în care şeful statului să nu mai poată refuza un ministru propus de premier, la remaniere, a precizat, luni, liderul PNL Crin Antonescu.
Totodată, potrivit lui Antonescu, USL a agreat ca noua Constituţie să prevadă clar că, atunci când desemnează un candidat de premier, preşedintele trebuie să constate care este voinţa electoratului, respectiv care este majoritatea parlamentară.
“Avem o clarificare a raporturilor între preşedinte, pe de o parte, şi Guvern şi Parlament pe de altă parte: preşedintele, atunci când desemnează un candidat de prim-ministru sau când se operează o remaniere, trebuie să constate care este voinţa electoratului, care este majoritatea în Parlament, care este, în cazul remanierii, opţiunea premierului în primul rând – şi vom vedea, cu consultarea comisiilor parlamentare, în legătură cu o persoană din echipa guvernamentală – pentru care îşi asumă răspunderea. Nu preşedintele îşi asumă răspunderea, premierul şi Parlamentul asumă şi atunci decizia trebuie să fie a lor”, a spus Antonescu.
El a arătat că noua Constituţie va prevedea în mod clar faptul că preşedintele nu mai poate refuza un ministru propus de premier la remaniere.
“Asta am susţinut cu ocazia diverselor remanieri, de la doamna Norica Nicolai încoace. Asta am susţinut că trebuia să se întâmple şi cu Constituţia în vigoare. Şi dacă asta am susţinut, evident că asta vom pune în Constituţie. De ce? Pentru că nu preşedintele poartă responsabilitatea alegerii ministrului respectiv. El îl numeşte, la propunerea primului-ministru, prin decret prezidenţial, dar decizia de oportunitate, de conţinut, este una pe care şi-o asumă primul-ministru, pentru că premierul poartă responsabilitatea politică – în faţa Parlamentului, nu a preşedintelui – a bunei funcţionări a Guvernului şi Parlamentul e consultat, la rândul său, pentru că premierul când face o propunere pentru un ministru, îl prezintă comsiilor parlamentare de specialitate”, a spus Antonescu.
Liderul PNL a arătat că preşedintele constată care este opţiunea premierului şi a Parlamentului şi, în situaţia în care condiţiile de legalitate nu sunt încălcate, numeşte ministrul propus de premier.

Vezi si

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite şi compensate de la 1 mai

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr …