Friday , March 29 2024

Dragnea anunţă un nou partid, bazat pe „patriotismul economic”. „Nu este un partid naţionalist, xenofob, nu este un partid anti-european sau anti-atlantic”

Fostul lider al PSD Liviu Dragnea anunţă că fostul secretar general al PSD Codrin Ştefănescu, unul dintre apropiaţii săi, împreună cu patru „oameni obișnuiți” au pus bazele unui nou partid politic, denumit Alianţa pentru Patrie. Conform G4Media, Pentru Patrie s-a numit ultimul partid legionar din România, urmașul partidului Totul pentru Țară.

“Prin octombrie, am avut o discuţie cu Codrin, Codrin a venit des la mine la vizită. Şi mi-a zis că el simte nevoia să sprijine apariţia unui nou partid, un partid care să nu mai fie măcinat de compromisuri interne, de oameni care n-au curaj, de acoperiţi, de oameni infiltraţi, de tot felul de interese împletite care distrug un partid.

Şi am zis că sunt de acord şi îl sprijin cu tot ceea ce ştiu eu, cu toată experienţa mea politică şi administrativă, economică, să se întâmple acest partid. Şi a găsit mai mulţi prieteni de-ai lui, patru oameni obişnuiţi dar cu curaj care au devenit membri fondatori la acest partid. Codrin nu s-a implicat de la început în documente pentru a nu risca ca undeva pe parcursul procedurilor să se blocheze. Astfel încât partidul s-a înfiinţat şi se numeşte Alianţa pentru Patrie”, a afirmat fostul lider soial-democrat duminică seară, la Realitatea TV, în prima sa apariție publică după ieșirea din închisoare, la emisiunea fostei sale consiliere, Anca Alexandrescu.

Dragnea a menţionat că există o aplicaţie pentru cei care doresc să se înscrie şi a descris liniile după care se ghidează, doctrinar, noua formaţiune.

„Acum cred că ei lansează site-ul partidului, este făcută o aplicaţie pentru cei care vor să se înscrie, este un partid la început. Alianţa pentru Patrie s-a născut practic din lacrimi, din deznădejde şi din suferinţă, a noastră a tuturor, recunoscută sau nerecunoscută, dar şi din speranţa că încă se mai poate recupera România.

Oamenii… sunt din ce în ce mai mulţi oameni care nu mai suportă stilul asta de a face politică. (…) Nu este un partid naţionalist, nu este un partid radical, nu este un partid xenofob, nu este un partid anti-european sau anti-atlantic. Dimpotrivă”, a adăugat Dragnea.

Conform acestuia, principalul obiectiv al partidului îl reprezintă „bunăstarea românilor”, el fiind animat de „patriotism economic”. „Acest partid nu e făcut degeaba. Unii spun că eu nu am voie să ocup o funcţie într-un partid. Eu, pentru partidul ăsta, voi face foarte multe lucruri”, a adăugat Dragnea.

El precizează că a vorbit cu avocata sa, căreia i-a cerut să analizeze posibilitatea deschiderii unei acţiuni în instanţă pentru a lămuri dacă are sau dreptul să facă parte dintr-o formaţiune politică.

 

Vezi si

Cutremur cu magnitudinea 3,3, joi dimineața, în județul Neamț

Un cutremur cu magnitudinea 3,3 a avut loc joi dimineața în județul Neamț. Potrivit Institutului …