Alte stiri
Măsurile fiscale ale Guvernului Ciolacu au primit aviz negativ de la Consiliul Economic şi Social
acum 51 mins
„Urmare a apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care o persoană prezintă informaţii cu privire la gradul de ocupare al spitalului modular din Piatra-Neamţ, Compartimentul Relaţii Publice al IPJ Neamţ precizează că poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora şi fac verificări, în vederea identificării persoanelor implicate şi luării măsurilor legale ce se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, citat de Agerpres.
Pe 14 octombrie, o femeie din Piatra-Neamţ a făcut un live pe Facebook în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ şi a afirmat că spitalul modular ATI este gol.
„Libertatea” a dovedit cu imagini din interior din aceeași zi că spitalul era plin cu pacienți COVID îngrijit de personal medical.
Potrivit conducerii spitalului, în ziua respectivă erau internaţi 25 de pacienţi în stare gravă în secţia ATI.
Tags dosar Facebook gol live modular Obiectiv de Suceava penal piatra spital
Procurorii DIICOT au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București, într-o …