Saturday , April 20 2024

Donald Trump, pus sub acuzare pentru a doua oară de Camera Reprezentanților. Este o premieră în istoria SUA

Donald Trump devine primul președinte din istoria SUA care este pus sub acuzare de două ori în timpul mandatului. Camera Reprezentanților a decis, miercuri, pentru a doua oară, declanșarea procedurii de impeachment (punere sub acuzare) împotriva președintelui în exercițiu Donald Trump. El este acuzat de „incitare la insurecție” pentru rolul pe care l-a avut în asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie, când o mulțime violentă a pătruns în sediul Congresului american, care se pregătea să valideze victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2020. 

Președintele ales Joe Biden a transmis un comunicat, la aproape patru ore de la votul istoric din Camera Reprezentanților, exprimându-și speranța că procesul împotriva lui Donald Trump, care se va muta acum în Senat, nu va întârzia calendarul audierilor pentru membrii administrației sale și nici eforturile de combatere a pandemiei.

Președintele Donald Trump a dat publicității un mesaj video în care condamnă violențele de la Capitoliu și spune că „adevărații” săi susținători n-ar fi făcut așa ceva. În schimb, nu pomenește nimic despre votul istoric din Camera Reprezentanților prin care este învinovățit el însuși pentru aceste violențe.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …